Luni, 7 septembrie, şcolile din România vor primi de la DSP (Direcţia de Sănătate Publică) situația epidemiologică din fiecare localitate. În baza acestor date, va trebui stabilit scenariul în care va începe şcoala, conform ordinului comun nr. 5487/1494/2020, emis de miniştrii Sănătăţii şi Educaţiei.

Actul normativ citat prevede că DSP va trimite o informare inspectoratelor școlare și școlilor, prin care acestea sunt înștiințate care este rata de infectare din fiecare localitate, adică numărul de cazuri noi din ultimele 14 zile la 1.000 de locuitori.

Cele trei scenarii posibile sunt:

  • Scenariul 1 înseamnă participarea zilnică a tuturor preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie;
  • Scenariul 2 înseamnă participarea zilnică a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a şi a XII-a, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie şi Revenirea parţială (prin rotaţie de 1-2 săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu şi liceu, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie;
  • Scenariul 3 înseamnă participarea tuturor preşcolarilor şi elevilor la activităţi/lecţii online.

Care sunt criteriile în funcţie de care se va stabili scenariul în care va funcţiona şcoala

În funcţie de situaţia epidemiologică transmisă de către DSP, decizia privind începerea şcolii se va lua în felul următor, potrivit ordinului comun, transmite edupedu.ro:

  • Dacă rata incidenţei cumulate este sub 1/1.000 locuitori – se va putea opta între scenariul 1 sau scenariul 2 pentru fiecare unitate de învăţământ în parte, în funcţie de infrastructura şi resursele existente la nivelul unităţii de învăţământ.
  • Dacă rata incidenţei cumulate este între 1-3/1.000 locuitori – se va aplica scenariul 2 pentru toate unităţile de învăţământ din localitate.
  • La o rată a incidenţei cumulate peste limita de alertă de 3/1.000 locuitori, DSP judeţene şi a municipiului Bucureşti va prezenta CJSU/CMBSU o analiză a situaţiei epidemiologice din localitate. În funcţie de existenţa transmiterii comunitare în localitate şi numărul de focare existente în unităţile de învăţământ din localitate, precum şi alte criterii de risc, CJSU/CMBSU poate decide, prin emiterea unei hotărâri, suspendarea temporară a activităţilor didactice care presupun prezenţa faţă în faţă din unităţile de învăţământ (scenariul 3), cursurile desfăşurându-se online. În absenţa unei astfel de decizii, unităţile de învăţământ din localitatea respectivă vor funcţiona în scenariul 2.
  • În contextul confirmării unuia sau mai multor cazuri de COVID-19 la nivelul unei unităţi de învăţământ se vor aplica criteriile de suspendare a cursurilor şcolare în unităţile de învăţământ din prezentul ghid, clasa sau întreaga şcoală putând fi închisă pentru 14 zile, cursurile desfăşurându-se online. Hotărârile privind scenariul de funcţionare pe parcursul anului şcolar se actualizează săptămânal sau ori de câte ori este nevoie”.

Comitetele judeţene pentru situaţii de urgenţă (CJSU), respectiv cel al municipiului Bucureşti (CMBSU), trebuie să emită, până la data de 10 septembrie, hotărârea privind scenariul de funcţionare pentru fiecare unitate de învăţământ pentru începutul anului şcolar 2020-2021.

“CJSU/CMBSU analizează la nivelul fiecărei unități de învățământ preuniversitar, pe baza situației epidemiologice transmise de către DSP/DSPMB, propunerea consiliului de administrație al unității de învățământ, avizată de inspectoratul școlar județean/ISMB și DSP/DSPMB și aprobă săptămânal sau ori de câte ori este nevoie, prin hotărâre, scenariul în care va funcționa fiecare unitate de învățământ în parte”, mai precizează ordinul comun nr. 5487/1494/2020.