Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, trage un semnal de alarmă cu privire la alocațiile copiilor. Potrivit acesteia, există mulți părinți care nu folosesc banii primiți doar în interesul copiilor, ci și în interes propriu. Astfel, ministrul susține că este nevoie de o analiză mai amănunțită și de anumite condiționări pentru ca banii să fie utilizați doar pentru necesitățile copiilor.
În plus, ministrul face referire și la modul în care alte state din Uniunea Europeană acordă alocațiile. De asemenea, Violeta Alexandru, sublininiază și faptul că părinții ar trebui să treacă mai des pe la școală.
Alocațiile trebuie să ajungă la copii. Iată ce a scris Ministrul Muncii
„Resursele publice destinate copiilor trebuie să ajungă chiar la aceștia. Este cunoscută realitatea conform căreia de alocațiile copiilor (mai) beneficiază și aparținătorii/părinții pentru cu totul alte cheltuieli decât cele necesare creșterii și dezvoltării copilului. Se mai joacă și la păcănele.
În Constituția României este garantat dreptul copilului de a primi alocație dar este la latitudinea autorităților să găsească cele mai bune soluții pentru ca banii chiar să adreseze nevoile copilului.
Da, am ridicat în discuție ideea eficientizării sistemului actual; o soluție ar putea fi voucherele. Cu un sistem de excludere (gen alcool, tutun, etc.), nu limitativ. Am putea gândi o legătură a sistemului de distribuție cu școala, ca să încurajăm părinții să vină mai des la școală.
În alte state membre UE alocația de stat este fie condiționată de veniturile părinților (Slovenia, Italia), fie de numărul de copii din familie (Franța). Multe alte state acordă vouchere ca sprijin pentru grădiniță, pentru nou-născuți, pentru baby-sitting, etc.
Din toate aceste motive, personal, nu văd altă soluție de reglementare decât printr-o largă consultare publică pe care o voi lansa, la momentul oportun”, a scris Violeta Alexandru pe Facebook.