„Preţul gazelor naturale se va reduce cu încă 5 procente începând cu 1 iulie 2009, potrivit informării preşedintelui ANRE în cadrul şedinţei de Guvern. Dacă luăm în calcul şi reducerea preţului la gaze naturale cu 3 procente de la 1 mai, practic de la 1 iulie vom avea o reducere cu 8 procente în total a preţului gazelor naturale. Acestă precizare a fost făcută de preşedintele ANRE, în cadrul şedinţei de guvern, ca urmare a solicitării pe care am făcut-o de a prezenta un punct de vedere cu privire la preţul gazelor naturale şi în urma analizei pe care a efectuat-o, a informat Guvernul că începând cu 1 iulie se va putea aplica această reducere la gazele naturale cu încă 5 procente”, a declarat Emil Boc, la sfârşitul şedinţei Guvernului.
Surse participante la şedinţa Guvernului au afirmat însă că preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei, Petru Lificiu, le-a prezentat miniştrilor doar un calcul din care rezulta că este posibil ca preţul la gazele naturale să scadă la 1 iulie, dar le-a spus că procentul va fi stabilit şi în funcţie de tarifele din UE.
Lificiu a prezentat în şedinţa de miercuri a Guvernului un raport cu privire la posibilele măsuri care pot fi luate în vederea scăderii preţului gazelor naturale.
Scăderea consumului de gaze naturale din primele luni ale anului, cu o treime faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, ar putea permite o reducere a preţurilor cu 30%, la 1 iulie, a declarat marţi Iulian Iancu, deputat PSD şi preşedinte al Comisiei pentru Industrii şi Servicii din Camera Deputaţilor. El a susţinut că, astfel, preţurile plătite de consumatori ar putea să scadă cu 30% la 1 iulie.
De la începutul anului, consumul de gaze al României s-a diminuat cu circa o treime faţă de aceeaşi perioadă din 2008, pe fondul crizei economice, potrivit şefului ANRE.
Preţurile la gaze au scăzut cu 3% la 1 mai, iar distribuitorii susţin că tarifele nu le acoperă costurile.
Preşedintele ANRE a declarat, la începutul lunii mai, că preţul plătit de populaţie pentru gaze şi electricitate ar putea să scadă la 1 iulie, însă a arătat că autoritatea nu are încă datele care să justifice o astfel de măsură, deoarece nu dispune de toate evaluările.