Este vestea momentului pentru o anumită categorie de români. Aceștia vor putea opta să iasă mai devreme la pensie. Un oraș întreg va deveni eligibil pentru pensionare anticipată, fără penalizare. Motivul are legătură cu poluarea din timpul comunismului.
Lista localităților în care oamenii se pot pensiona cu doi ani mai devreme din cauza poluării va fi completată cu un oraș din județul Brașov.
Potrivit prevederilor din Legea pensiilor, se permite pensionarea anticipată cu doi ani față de vârsta standard de pensionare pentru persoanele care au locuit cel puțin 30 de ani în localități puternic afectate de poluarea generată de procesul de industrializare din perioada comunistă.
Un întreg oraș a intrat pe lista privind pensionarea anticipată
Pe lista menționată în Legea 263 din 2010 sunt câteva zeci de localități, unele incluse de la adoptarea legii, altele mai târziu.
La Senat, a fost depus un proiect de lege de către parlamentarii PNL de Brașov, în frunte cu Gabriel Andronache, liderul deputaților liberali. Aceștia au cerut ca și orașul Codlea să intre în această categorie a localităților afectate de poluarea severă. În acest fel, locuitorii vor putea beneficia de facilitatea pensionării cu doi ani mai devreme, fără a fi penalizați la cuantumul pensiei.
Potrivit inițiatorilor, în Codlea au existat două surse majore de poluare. Prima a fost reprezentată de către Colorom, o fabrică de coloranți deschisă încă din 1936 de către concernul german I.G. Farben și apoi extinsă în perioada comunistă astfel că în 1970 era cel mai mare producător de coloranți din țară, având 2.350 de angajați.
Codlea a avut două surse majore de poluare
Colorom a continuat să funcționeze și la începutul anilor 90, fiind cea mai mare fabrică de coloranți din Europa de Sud-Est până în 2004 când a intrat în lichidare judiciară.
„Pentru a funcționa avea nevoie de un Microbatal destinat depozitarii slamului rezultat din procesul de producţie al societăţii și a nămolului rezultat în urma proceselor de epurare a apelor reziduale din staţiile de epurare mecano-chimică și epurare biologică. Din păcate, începând cu anul 1994, execuţia Microbatalului a fost sistată din lipsă de fonduri, toate reziduurile chimice scurgându-se în pământ, eliberându-se în apele Vulcăniței și în aer”, precizează inițiatorii proiectului de lege.
La sfârșitul lunii iunie încă trei localități din țară afectate de nivelul de poluare au fost adăugate pe listă. Mai exact, pe lista românilor care se vor putea pensiona anticipat din cauza mediului poluat în care au trăit peste 30 de ani, s-au mai adăugat localitățile Turburea, judeţul Gorj, din Borsec, judeţul Harghita, și cei din Grinţieş, judeţul Neamţ.