Noua lege a pensiilor are menirea de a aduce echitate în sistemul de pensii din România și să ofere un nivel de trai decent pentru toți pensionarii. În noua lege a pensiilor, există și reguli clare pentru persoanele defavorizate, precum cei cu dizabilități sau cei care primesc indemnizația minimă socială.
Ce trebuie să știe persoanele defavorizate
Reforma pensiilor din România are un obiectiv clar: asigurarea unei pensii echitabile pentru toți pensionarii, indiferent de sistemul din care fac parte. Legea pensiilor vizează nu doar creșterea sustenabilă a pensiilor, ci și aducerea sistemului românesc la un nivel comparabil cu standardele europene.
Comparativ cu media alocată pentru pensii în Uniunea Europeană, care este de 13,6% din PIB, în România acest procent este de numai 9%. De aceea, noua lege a pensiilor a fost concepută pentru a majora aceste cheltuieli și a asigura o pensie mai decentă pentru români. Pentru aceasta, s-au finalizat negocierile cu Comisia Europeană, pentru a se putea crește alocările pentru pensii.
Deciziile de recalculare a pensiilor vor fi comunicate în următoarele două luni, iar pensionarii din întreaga țară vor afla cât vor primi. Cu toate acestea, unele persoane nu vor beneficia de a doua majorare a pensiei în septembrie, după cea din ianuarie 2024.
Printre acestea se numără cei care au stagii minime de cotizare, care nu vor primi o majorare suplimentară. De exemplu, un pensionar cu un stagiu de cotizare de 18 ani sau chiar doar 15 ani va rămâne cu aceeași pensie.
Cine poate ieși la pensie cu 15 ani mai devreme
Pentru persoanele cu dizabilități, noua lege a pensiilor menține reducerile din vârsta standard de pensionare, oferindu-le astfel un suport financiar adecvat în funcție de gradul lor de handicap și de contribuția la sistemul de pensii.
Astfel, asigurații cu handicap grav vor beneficia de o reducere a vârstei standard de pensionare cu 15 ani, dacă au realizat cel puțin o treime din stagiul complet de cotizare. Pentru cei cu handicap accentuat, reducerea este de 10 ani, condiția fiind realizarea a cel puțin două treimi din stagiul complet de cotizare.
De asemenea, asigurații cu handicap mediu vor primi o reducere similară a vârstei standard de pensionare, dacă au realizat întregul stagiul de cotizare, scrie DigiEconomic.
În plus, persoanele care lucrează în condiții de handicap grav sau accentuat vor primi o majorare a pensiei cu un număr fix de puncte, respectiv 0,5 puncte pentru fiecare an lucrat în aceste condiții severe, și 0,25 puncte pentru fiecare an lucrat în condițiile unui handicap accentuat.
În ceea ce privește indemnizația minimă socială, aceasta va continua să fie acordată pensionarilor cu venituri din pensie mai mici decât valoarea indemnizației minime stabilite prin ordonanță de urgență. Cuantumul indemnizației sociale pentru pensionari va fi majorat anual, aplicându-se același mecanism de majorare ca și în cazul pensiilor publice.
Începând cu 1 ianuarie 2024, valoarea indemnizației minime sociale este de 1.281 de lei, urmând să fie majorată într-un sistem identic cu cel aplicat pentru pensiile publice. Acest lucru are drept scop asigurarea unui nivel de trai minim decent pentru toți pensionarii aflați în situații financiare precare.