Se iese la pensie la 70 de ani

Se iese la pensie la 70 de ani! Începând cu anul școlar următor, respectiv 2024-2025, profesorii vor avea posibilitatea de a rămâne titulari până la vârsta de 70 de ani. Totul este prevăzut într-un proiect pus în consultare publică de Ministerul Educației.

Conform Legii Învățământului Preuniversitar nr. 198/2023, care a devenit activă la data de 3 septembrie, se specifică că aceasta se aplică cadrelor didactice cărora nu li s-a emis decizia de pensionare.

În consecință, profesorii vor trebui să depună anual o cerere la secretariatul unității școlare.

Cu toate acestea, textul legislativ nu precizează un termen specific pentru implementarea acestei prevederi. Textul legislativ lasă loc de interpretări în acest sens. Informațiile oferite de edupedu.ro arată că prevederile se pot aplica încă din acest an.

„(5)Personalul didactic de predare titular din învăţământul preuniversitar căruia nu i s-a emis decizia de pensionare şi care până la data de 1 septembrie 2024 nu împlineşte vârsta de 70 de ani, poate fi menţinut în activitate ca titular, în funcţia didactică, la cerere, în anul şcolar 2024-2025, potrivit prevederilor art. 229 alin. (11) din Legea nr. 198/2023, cu modificările ulterioare, conform prezentei Metodologii”,a rată articolul 31 din proiectul pus în consultare de către Ministerul Educației.

Cererea trebuie soluționată în 30 de zile

În același timp, conform legii, se stipulează că cererea va fi rezolvată într-un interval de 30 de zile de la data înregistrării la secretariatul școlii.

Acest lucru se va întâmpla prin emiterea unei decizii motivate. Ea va fi comunicată în termen de 5 zile lucrătoare de la data emiterii.

De asemenea, această decizie poate fi supusă contestației, în conformitate cu prevederile legale aplicabile.

Pe lângă aceasta, profesorii menținuți în calitate de titulari timp de până la 5 ani după atingerea vârstei standard de pensionare pot fi desemnați prin detașare în interesul învățământului să ocupe funcții de conducere. Aici este vorba doar despre acele funcții de conducere care sunt neocupate prin concurs.

„(13) Personalul didactic de predare titular din învățământul preuniversitar, menținut ca titular în funcția didactică până la 5 ani peste vârsta standard de pensionare, prevăzută de legislația privind sistemul public de pensii, în condițiile alin. (11) sau reîncadrat în funcția de personal didactic, în condițiile alin. (12), poate fi numit, prin detașare în interesul învățământului, în funcții vacante de conducere sau de îndrumare și control, neocupate prin concurs, în condițiile legii”, arată articolul 229 din lege.

pensionari
SURSA FOTO: Dreamstime

Vârsta standard de pensionare este 65 de ani

Conform prevederilor Articolului 53 din Legea nr. 263 din 16 decembrie 2010 vârsta standard de pensionare este de:

  • 65 de ani pentru bărbați
  • 63 de ani pentru femei

Începând cu data de 1 septembrie 2024, conform noii Legi a Pensiilor, se stabilește că vârsta standard de pensionare este de 65 de ani. Aceasta se aplică pentru ambele sexe.

Totul este prevăzut în Articolul 47 din lege. Acesta spune „(1) Vârsta standard de pensionare este de 65 de ani atât pentru bărbați, cât și pentru femei. Atingerea acestei vârste se realizează prin creșterea vârstelor standard de pensionare, conform eșalonării prevăzute în anexa nr. 5.”

8.000 de cadre didactice cu vârsta între 65 și 88 de ani se aflau în activitate la nivel național în școlile din România. Datele acestea au fost furnizate de Ministerul Educației în 2021.