Fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, a anunţat recent că în România se impune decretarea stării de urgenţă ţinând cont de alerta privind coronavirus. Acesta consideră că ţara va fi atinsă în curând de un număr foarte mare de cazuri de COVID-19 şi dă vina pe autorităţile române pentru această situaţie.
Băsescu a spus, la B1 TV, că răspândirea noului coronavirus impune decretarea stării de urgență în România. Mai mult, fostul şef de stat este convins că Guvernul ar trebui să rechiziționeze pentru carantină căminele și hotelurile, dar a mai propus şi alte măsuri de urgenţă.
„Povestea asta cu ”să nu ne panicăm” trebuie să înceteze. Orice cetățean va fi în alertă, pentru că oricare dintre cetățenii României e în pericol acum. Acum o lună, am spus că cea mai mare greșeală a fost că nu s-au luat scările de la avioanele care veneau din Italia. Lumea a râs, dar noi suntem acum destul de mult în urma evoluției, care aparent are 25 de cazuri. Convingerea mea e că sunt mult mai multe.
Aduceți-vă aminte că, tot acum o lună, vă spuneam să așteptăm să vedem situația peste două luni, pentru că, în faza inițială, niște nepricepuți care n-aveau nicio treabă cu probleme de epidemiologie au preluat conducerea protecției țării.
S-a întârziat enorm. (…) Asistența în primă fază a fost o prostie. N-am văzut epidemiologi lângă Arafat, o soluție trebuia să vină de la ei. Ei puteau explica ce dezastru înseamnă o epidemie
Aş rechiziționa pentru carantină toate hotelurile din țară. Punct! Și aș dirija acolo, cu cadre medicale, în hotel. Fiecare cu camera lui. Aș rechiziționa toate căminele studențești și ale liceelor și i-aș pune sub carantină controlată.
Trebuie declarată starea de urgență și acționat în consecință. Dacă cineva crede că o epidemie cu un virus necunoscut, pentru care nu există vaccin, nu reclamă starea de urgență, Dumnezeu să mă ierte…
Aș fi făcut-o fără ezitare, pentru că în viața mea am trăit carantina. Eram pe navă, a încărcat în zonă de epidemie, am ajuns la descărcare și, deși avea un milion de barili de țiței în ea, a stat nava 20 de zile de nu ne-am văzut. La final ne-am făcut inspecție medicală. Am trait carantina, știu cât e de aspră.
Să ai zeci de mii de bolnavi și fără locuri în spital, să-i ții în fața spitalului bolnavi… Vă imaginați cum arată o țară din asta?”, a explicat Traian Băsescu la b1tv.