Se încălzește vremea în România
Se încălzește vremea în România! În următoarele zile, se așteaptă ca vremea să fie predominant caldă, cu vânt care va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime vor varia între 24 și 33 de grade Celsius, în timp ce temperaturile minime vor oscila între 11 și 20 de grade. În zonele depresionare intramontane, temperaturile minime pot fi mai mici, iar pe Litoral, acestea vor fi ușor mai ridicate. Pentru weekend, prognoza meteo indică o creștere a temperaturilor.
În București, temperaturile vor crește în comparație cu ziua precedentă, iar vremea va deveni călduroasă, cu o temperatură maximă cuprinsă între 32 și 33 de grade Celsius. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperaturile minime se vor situa între 16 și 19 grade Celsius, precizează ANM.
În Constanța, pe litoral, vremea va fi caldă, cu cer parțial înnorat. Temperatura maximă va ajunge la 30 de grade Celsius, iar apa mării va avea o temperatură de 24 de grade Celsius.
În restul țării, temperaturile vor crește comparativ cu intervalul anterior. În sud, vest și est vremea va deveni local călduroasă. În timpul zilei, cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în nord, nord-est și centru.
Pe arii restrânse, vor fi averse slabe, în special în zonele montane și submontane, precum și în Maramureș și nordul Moldovei. Pe parcursul nopții, cerul se va degaja treptat.
Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări, mai ales la munte și în estul Transilvaniei. Maximele se vor încadra între 24 și 33 de grade, iar minimele se vor încadra între 10 și 20 de grade, fiind mai scăzute în depresiunile intramontane și ușor mai ridicate pe litoral. În anumite zone, pot exista condiții de ceață.
O lună iulie de foc
Amintim că luni, ANM a publicat prognoza meteo pe regiuni pentru intervalul 1-14 iulie 2024. Conform meteorologilor, temperaturile vor scădea în primele zile ale perioadei și vor crește treptat spre sfârșitul acesteia. De asemenea, se așteaptă episoade de instabilitate atmosferică în majoritatea regiunilor.
În primele zile ale lunii iulie, s-a înregistrat o scădere a temperaturilor maxime de la 35 de grade la 26-27 de grade în Banat, conform ANM.
Ulterior, temperaturile au început să crească progresiv, ajungând, în medie. Astfel, temperaturilor vor ajunge la 33-35 de grade între 7 iulie și sfârșitul intervalului. Mai multe puteți citi aici.