Într-un mesaj transmis pe Twitter, şeful de stat a informat că începând din data de 16 martie intrarea în Columbia a persoanelor fără cetăţenia columbiană şi a celor care nu au rezidenţă în Columbia a fost restricţionată, potrivit agerpres.ro
Bilanțul total din Columbia
Columbienii şi cetăţenii străini care locuiesc în Columbia pot intra în ţară, însă vor fi plasaţi „în izolare preventivă obligatorie pentru 14 zile la domiciliu”, conform preşedintelui Duque.
Columbia a anunţat duminică 21 de noi cazuri confirmate de Covid-19, bilanţul total ajungând la 45, dintre care cele mai multe, 19, la Bogota.
Aceste restricţii nu afectează misiunile diplomatice, a precizat ministrul transporturilor, Angela Orozco, în cadrul unei conferinţe de presă.
Această decizie înăspreşte măsurile anunţate de vineri de Columbia împotriva noului coronavirus – închiderea frontierei cu Venezuela vecină, unde s-au înregistrat 17 cazuri confirmate şi restricţionarea intrării în ţară a cetăţenilor străini care au călătorit în Europa sau în Asia în ultimele 14 zile.
Duminică, preşedintele venezuelean Nicolas Maduro a anunţat că locuitorii din şapte regiuni administrative ale Venezuelei, printre care şi Caracas, vor rămâne în case începând de luni, într-o încercare de a stopa răspândirea coronavirusului. Ei vor putea să-şi părăsească domiciliul doar din motive de primă necesitate.
Vor putea ieși din casă doar pentru a-şi cumpăra de mâncare
Începând de luni, de la ora locală 05:00 (09:00 GMT), cei 6 milioane de locuitori din Caracas, precum şi cei din regiunile administrative Miranda, Vargas, Zulia, Tachira, Apure şi Cojedes vor trebui să rămână în case. Ei vor putea ieşi doar pentru a-şi cumpăra de mâncare sau în cazuri de urgenţă medicală, a precizat preşedintele Maduro în cadrul unei alocuţiuni televizate.
Venezuela (30 de milioane de locuitori) a înregistrat 17 cazuri confirmate de Covid-19 şi niciun deces legat de această boală, a precizat preşedintele socialist.
Preşedintele Nicolas Maduro, care a precizat că se inspiră din modul în care a acţionat China – unul dintre principalii săi aliaţi – pentru stoparea epidemiei, a dat asigurări că singura soluţie e să-i oblige pe venezueleni să rămână în case.
Ecuadorul, care număra duminică 37 de cazuri confirmate de Covid-19, dintre care două decese, a interzis de asemenea intrarea cetăţenilor străini pe teritoriul său pentru o perioadă de 21 de zile, a închis şcolile şi a interzis adunările de peste 30 de persoane.
Guatemala s-a închis duminică şi faţă de Europa după ce a înregistrat un prim deces pe teritoriul său, cel al unui cetăţean guatemalez în vârstă de 85 de ani care se întorsese din Spania, potrivit unui anunţ al ministrului sănătăţii, Hugo Monroy. Cetăţenii chinezi, sud-coreeni sau iranieni aveau deja interdicţie de a pătrunde pe teritoriul Guatemalei.
Peru a declarat stare de urgenţă la nivel naţional timp de 15 zile pentru a stopa răspândirea noului coronavirus.
„Măsurile, ce vor dura 15 zile calendaristice, vor include izolarea socială obligatorie a populaţiei noastre”, a anunţat preşedintele peruan Martin Vizcarra într-un mesaj televizat către naţiune.
„În perioada stării de urgenţă, drepturile garantate constituţional vor fi reduse”, a mai precizat Vizcarra, adăugând că oamenii nu vor mai avea voie să iasă din case decât pentru a accesa servicii esenţiale.
„În timpul stării de urgenţă graniţele vor fi complet închise”, a mai susţinut el, precizând însă că această măsură vizează doar persoanele, nu şi transportul de mărfuri.
Conform lui Vizcarra, în Peru s-au înregistrat 71 de cazuri de Covid-19, majoritatea celor infectaţi fiind cetăţeni care s-au întors din Europa.