Pandemia de coronavirus continuă să facă ravagii în România. Autoritățile impun o serie de noi restricții într-un mare oraș din țară unde cazurile de infectare au crescut alarmant. Se intră în scenariul roșu.
Nici Aradul nu scapă de restricții. Începând de vineri, municipiul a trecut în scenariul roşu, după ce a fost depăşit pragul de 3 cazuri COVID-19 la 1.000 locuitori, astfel că toate şcolile şi grădiniţele îşi vor desfăşura activităţile online, în timp ce autorităţile au adoptat noi măsuri de limitare a răspândirii noului coronavirus.
Decizia a fost luată în Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Arad, care s-a întrunit într-o şedinţă extraordinară.
Mai exact, în urma şedinţei CJSU, Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) a anunţat că toate şcolile şi grădiniţele din municipiul Arad vor fi în scenariul roşu începând de luni, timp de două săptămâni, pentru că vineri a fost atinsă incidenţa de 3,08 cazuri la 1.000 locuitori.
Astfel, la nivelul judeţului, 124 de unităţi şcolare, cu 30.029 copii, îşi vor desfăşura activitatea online. La acestea, se adaugă 15 clase de elevi sau de preşcolari din alte localităţi, cu un total de 328 copii, care vor avea doar activităţi online, pentru că în aceste cazuri este vorba de copii sau dascăli confirmaţi cu SARS-CoV-2.
Aproape 170 de școli rămân scenariul verde
De asemenea, în scenariul galben vor învăţa copiii din 154 unităţi şcolare, iar în scenariul verde vor rămâne 169 unităţi şcolare.
Totodatăm mai multe şcoli din municipiu i-au anunţat pe părinţi încă de joi după-amiază sau vineri dimineaţă, înainte de şedinţa CJSU, despre faptul că şcolile vor funcţiona în regim online de luni. În anunţul transmis pe reţelele de socializare către părinţi şi elevi, se arată că orarul claselor rămâne acelaşi ca în cazul prezenţei fizice la cursuri. La Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu” Arad, de exemplu, orele online vor avea 40 de minute, cu pauze de 20 de minute.
Noi restricții în Arad
Potrivit, CJSU Arad, una dintre măsurile decise de CJSU pentru municipiul Arad, care intră în vigoare de sâmbătă, este obligativitatea purtării măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, de către toate persoanele care au împlinit vârsta de cinci ani în toate spaţiile publice închise şi deschise, aglomerate şi neaglomerate.
În același timp, organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte va fi interzisă de sâmbătă, iar activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, va fi interzisă în interiorul clădirilor. Activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare va fi permisă doar pentru persoanele cazate în respectivele unităţi şi activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc va fi interzisă.
De la începutul pandemiei, în judeţul Arad au fost depistate infectate cu SARS-CoV-2 4.258 de persoane, dintre care 114 în ultimele 24 de ore. În total, 202 bolnavi de COVID-19 au decedat.