Se închid școlile din România?! Alexandru Rafila vine cu precizări de ultimă oră despre noul an școlar care va începe din această toamnă. Ministrul Sănătății a vorbit despre posibilitatea închiderii școlilor, având în vedere evoluția numărului de infectări din ultimele săptămâni.
Alexandru Rafila vine cu vești de ultimă oră despre noul an școlar. Toți părinții, elevii, dar și profesorii trebuie să știe care sunt scenariile pentru această toamnă. Ministrul Sănătății a vorbit despre redeschiderea școlilor, dar și despre ce s-ar putea întâmpla în cazul în care numărul infectărilor va exploda din nou.
Rafila susține că școlile se vor redeschide de la toamnă, în condiții de siguranță. Referitor la masca de protecție, ministrul susține că autoritățile nu o pot impune, însă o recomandă pentru o protecție suplimentară.
Precizările ministrului vin după ce acesta a fost întrebat dacă elevii s-ar putea reîntoarce din septembrie la școala online. În acest sens, el a amintit de faptul că anul școlar nu trebuie pus sub semnul întrebării, iar deschiderea poate avea loc în condiții de maximă siguranță.
Alexandru Rafila, despre redeschiderea școlilor din România
„Nu cred că o să fie o problemă ca școlile să fie redeschise în condiții de siguranță. Știm ce este de făcut încât să limitezi închiderea școlilor și cu atât mai puțin să nu punem sub semnul întrebări începutul anului școlar”, a declarat ministrul.
În ceea ce privește masca de protecție, ministrul susține că instituțiile sanitare o recomandă, însă lumea alege singură dacă o va purta sau nu, având în vedere numărul mare de persoane dintr-o singură clasă.
„Nu avem în momentul de față niciun fel de instrument care să facă posibilă utilizarea măștii. Noi am recomandat-o, este important ca lumea să conștientizeze necesitatea utilizării măștii atunci când există multe persoane”, a mai spus Rafila, care a recomandat aerisirea sălilor de curs, pentru a limita răspândirea virusului.
Anterior, ministrul Sănătății a vorbit despre evoluția pandemiei de COVID în România. El a declarat că în ultima săptămână au fost înregistrate în jur de 15.000 de noi infectări, 20% dintre acestea fiind reinfectări.
Alexandru Rafila, despre creșterea numărului de infectări din România
Totodată, Rafila mai precizat că numărul cazurilor săptămânale s-a dublat. Mai exact, ”de la aproape 4000, 7.700 săptămâna trecută, iar acum 14.943”, spune ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.
În ceea ce privește evoluția situației, ministrul susține că, potrivit previziunilor făcute de INSP, este vorba despre un trend ascendent care va mai dura câteva săptămâni, iar apoi se va stabiliza.
„Conform previziunilor Institutului Național de Sănătate Publică , opinia noastră e că această creștere va mai dura circa patru-cinci săptămâni până la jumătatea lunii august, după care probabil numărul de cazuri se va stabiliza și o să vedem când începe să se reducă”, conchide Rafila.