Se închid, din nou, școlile din România?! Toți elevii și profesorii trebuie să știe
Raluca Turcan, fostul ministru al Muncii și Protecției Sociale, salută mesajul premierului României, Nicolae Ciucă, care a spus că nu este de acord cu învățământul online ca măsură de economisire a energiei. Raluca Turcan consideră că reluarea orelor în format online ar trebui să fie ultima soluție și doar în situația în care nu se mai poate face nimic altceva și în niciun caz nu ar trebui luată fără consultarea studenților care și-au plătit deja cazarea pentru a putea merge la facultate.
„Cred că orice universitate trebuie să facă maximum posibil ca studenții să primească o educație de calitate. Cred cu tărie că maximum în educație se poate obține doar prin sistemul de predare față în față.
Dacă nici guvernul nu găsește resurse pentru a sprijini financiar depășirea perioadei, atunci ar putea fi o opțiune școala online. Dar repet: nu ar trebui să fie nicidecum prima opțiune și în niciun caz nu ar trebui luată fără consultarea studenților care și-au plătit cazarea pentru a putea face în sfârșit cursuri față în față”, a scris, vineri, Raluca Turcan pe contul ei de Facebook.
Potrivit spuselor sale, școala trebuie să facă eforturi pentru a reduce costurile, „așa cum este important să ne asumăm și individual și ca țară, mai ales când suntem în plină criză energetică. Dar de la efortul de a ține costurile sub control până la intrarea, că prima opțiune, în online, mai e cale de parcurs”, a explicat ea.
Nicolae Ciucă se opune orelor în format online
Postarea ei vine la doar o zi distanță după ce Nicolae Ciucă a anunțat că nu va accepta trecerea şcolilor în program online în perioada sezonului rece din cauza scumpirii energiei și a gazelor naturale. El a dat, totuși, asigurări că vor fi luate măsuri și vor fi găsite soluții pentru asigurarea tuturor condițiilor de funcţionare a şcolilor în iarna 2022-2023.
„Partea aceasta de trecere a şcolilor în online din cauza termiei nu are loc în discuţia noastră, pentru că am discutat, aşa cum spuneam de cu mult timp înainte, despre măsurile care trebuie luate astfel încât să fie asigurate toate condiţiile. Nu este acceptabil să luăm o astfel de decizie în condiţiile în care şi astăzi, când discutăm, căutăm soluţii astfel încât să asigurăm derularea procesului de învăţământ coerent, fără niciun fel de alte sincope.
Sigur, ştim foarte bine că sunt câteva localităţi din ţară care în fiecare an au avut nevoie de sprijin pentru termie. Discutăm de acele localităţi unde încă, din păcate, termia se asigură prin consumul de păcură. Vom găsi soluţii.
De altfel, şi prin decizia de ieri de la şedinţa de Guvern am alocat resursele necesare ca la nivelul autorităţilor locale să poată să înceapă achiziţia de combustibil pentru aceste centrale. Ca atare, sincer, nu văd şi nu accept să întrerupem procesul de învăţământ pentru că nu există termie în vreuna din unităţile de învăţământ”, a spus, joi, Nicolae Ciucă.