Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila a dat ultimele detalii despre evoluția pandemiei și a spus ce se întâmplă cu restricțiile și eventuala închidere a școlilor. Oficialul a pus accent pe anumite recomandări pe care speră că românii le vor respecta și a precizat că autoritățile vor monitoriza atent gradul de ocupare al paturilor de spitale.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că nu vor mai fi restricții în România din cauza COVID-19, dar vor exista recomandări. De asemenea, oficialul a precizat că școlile nu vor mai fi închise, dar va fi monitorizat gradul de ocupare a paturilor din spitale, iar un lockdown nu mai este posibil.
Se va pune accent pe recomandări
Alexandru Rafila a explicat vineri seară că se insistă pe recomandări, în ceea ce privește pandemia de COVID-19 şi a menţionat că sunt persoane care în spaţiile închise poartă masca, deşi e greu pe timp de vară.
„Nu vor fi restricţii, dar vor fi aceleaşi recomandări pe care insistăm şi eu sunt bucuros să constat în viaţa de zi cu zi că sunt multe locuri închise, multe spaţii închise, chiar şi mijloace de transport în comun, am văzut chiar şi în pieţe mai aglomerate, persoane care poartă masca şi o poartă corect.
Asta este soluţia, chiar dacă e mai dificil, e vară, e greu de purtat masca, dar cred că dacă insistăm şi oamenii înţeleg că este într-adevăr pentru protecţia proprie sau a comunităţii, a colectivităţii în care trăiesc, cred că va exista o mult mai mare aderenţă la utilizarea măştii, decât la impunerea utilizării măştii într-un moment în care nervii sunt destul de întinşi şi în care gradul de acceptabilitate cred că este, a unei măsuri care pare coercitivă, cred că este destul de redus”, a declarat Alexandru Rafila la Digi 24.
Ce se întâmplă cu școlile și un posibil lockdown
Întrebat dacă vor mai fi închise şcolile, ministrul Sănătăţii a precizat că acest lucru nu se va mai întâmpla.
„Vor fi deschise şcolile şi ceea ce monitorizăm îndeaproape este gradul de ocupare a paturilor de spital, care la un anumit procent, noi am propus 75 la sută, poate să ducă la închiderea pentru o perioadă extrem de limitată, până scade acest grad de ocupare. Numărul de infecţii nu mai este un indicator”, a declarat Rafila.
De asemenea, despre un posibil lockdown, Rafila a spus că este aproape convins că nici acest lucru nu va mai fi instituit.
„Eu sunt aproape convins că aşa ceva nu mai trece nimănui prin cap. Noi suntem într-o criză economică aşa de profundă, în care un astfel de lockdown nu ar face decât să ducă la o criză catastrofală şi atunci toate măsurile astea or fi fără niciun fel de efect.
Mai bine să fim echilibraţi, să facem recomandări ferme, să luăm măsuri medicale, acolo unde e nevoie, şi să evităm genul ăsta de abordări care de multe ori mi s-au părut neprofesioniste din punct de vedere al comunicării informaţiei”, a declarat Alexandru Rafila.