Mai precis, acţionarii Aedificium Banca pentru Locuinţe SA (ABL) au hotărât demararea procesului de renunţare la autorizaţia de funcţionare. Astfel, urmează un proces transparent în care banca îşi va îndeplini integral toate obligaţiile faţă de clienţi şi creditori.
Banca va demara procesul de renunţare la autorizaţia de instituţie de credit
În data de 28 noiembrie, Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor ABL a decis demararea procesului de renunţare la autorizaţia de instituţie de credit, conform unui comunicat.
Aceasta presupune dizolvarea, urmată de lichidarea voluntară a ABL. Prin procesul de lichidare voluntară, se va asigura o procedură ordonată şi transparentă, cu respectarea legii şi a drepturilor tuturor creditorilor ABL.
Decizia se înaintează Băncii Naţionale a României
Decizia acţionarilor băncii se înaintează Băncii Naţionale a României (BNR). Scopul este obţinerea aprobării prealabile a acesteia, condiţie necesară şi obligatorie pentru demararea procesului de lichidare voluntară, potrivit legii.
Până la obţinerea aprobării Băncii Naţionale a României, activitatea Aedificium Banca pentru Locuinţe va continua în aceleaşi condiţii ca şi până în prezent.
„Clienţii sunt prioritatea noastră. Pe parcursul procesului de lichidare voluntară, ABL îşi va achita integral obligaţiile faţă de clienţii săi şi ceilalţi creditori”, a transmis banca.
În cazul în care clienţii ABL nu au putut fi contactaţi sau nu au transmis detaliile necesare transferării sumelor cuvenite acestora, ABL va consemna sumele respective către Raiffeisen Bank România, de unde pot fi ridicate de aceştia, se arată în comunicat.
„În funcţie de evoluţiile ulterioare şi de răspunsul ce ne va fi comunicat de Banca Naţională a României, vom reveni cu precizări pentru clienţii noştri în ceea ce priveşte modalitatea de derulare a contractelor existente de economisire-creditare în domeniul locativ. Subliniem că, în prezent, derularea acestora are loc în condiţii normale, în acord cu legea şi cu prevederile cadrului contractual aplicabil”, a declarat Mădălina Badea, preşedinte, Aedificium Banca pentru Locuinţe.
Se urmăreşte minimizarea impactului şi protejarea intereselor tuturor părţilor interesate
Conform comunicatului, prin implementarea procesului de încetare a activităţii bancare şi de lichidare voluntară, se urmăreşte minimizarea impactului şi protejarea intereselor tuturor părţilor interesate (stakeholders) în perioada următoare.
Amintim că Raiffeisen Bank România este acţionarul principal al Aedificium Banca pentru Locuinţe din 2019. Raiffeisen are o participaţie de 99,9993%.
Aedificium Banca pentru Locuinţe avea la finalul anului fiscal 2022 active în valoare de 107 milioane de lei. Totodată, deținea o cotă de piaţă de 0,02% (după active).