Se închide Bucureştiul? Dezvăluiri de ultimă oră ale prefectului
Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă (CMBSU) va lua joi, 25 martie, hotărâri privind posibilele restricţii în Bucureşti după ce va fi luată o decizie la nivel guvernamental şi va exista o întrunire a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă în acest sens, conform informațiilor transmise de către Alin Stoica.
De asemenea, prefectul Capitalei a vorbit și despre analiza de risc, pe care DSP susține că a trimis-o. Astfel, acesta a precizat că a văzut în Instituţia Prefectului o serie de măsuri, însă fără analiza de risc a DSP Bucureşti, măsuri care încălcau un ordin comun al Ministerului Educaţiei şi al Sănătăţii cât şi alte prevederi legale.
Autoritățile așteaptă o decizie la nivel guvernamental
„În momentul de faţă sunt în pregătire atât o hotărâre de Guvern, cât şi o şedinţă CNSU. Nu vor fi la fiecare sector decizii separate. Noi aşteptăm în cursul zilei de mâine să se ia decizii la nivel guvernamental, o hotărâre de Guvern şi la nivel de CNSU pe care noi le vom implementa imediat.
Şedinţa Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă ar trebui să fie mâine şi imediat după aceea, dacă noi trebuie să implementăm măsurile, vom face imediat după şedinţă de CMBSU. Printre propuneri sunt şi propuneri care vizează nu numai Bucureştiul, ci şi o parte din judeţul Ilfov. De aceea acolo ar trebui să luăm decizii şi pe zona respectivă şi da, aşa cum am mai spus, Bucureştiul reprezintă un pol economic şi demografic foarte important şi Guvernul este foarte interesat de soarta acestei zone.
De la INSP, noi nu avem o comunicare cu INSP. Urmează să primim o analiză, însă ceea ce ne ţine acum pe noi pe loc, Instituţia Prefectului, sunt demersurile de la nivelul guvernamental şi CNSU şi noi urmează să aplicăm deciziile care vor fi luate acolo. Am trimis astăzi solicitarea către DSP să ne transmită informaţiile pe care le-am solicitat încă de alatăieri. Nu ştiu de ce întârzie. Întrebaţi-i pe dumnealor. Cele 48 de ore, termenul de convocare pentru CMBSU, s-ar calcula din momentul în care am avea analiza făcută. Lipsesc datele respective pentru ca noi să putem să formulăm nişte puncte de vedere mai fundamentate pe nişte date, dar nu ne blochează la momentul acesta o analiză a DSP”, a declarat Alin Stoica.
În măsurile respective nu exista o analiză de risc
Acesta a subliniat și că nu a văzut o analiză de risc în Instituția Prefectului.
„Am văzut o serie de măsuri propuse şi în măsurile respective nu exista o analiză de risc, iar unele dintre ele contravin unui ordin comun al Ministerului Educaţiei şi Sănătăţii prin care a fost permisă activitatea fizică în şcoli.
Sau sunt în contradicţie cu alte prevederi legale – de exemplu acea normă prin care să se calculeze numărul de persoane care pot fi în acelaşi timp într-un spaţiu comercial, dumnealor propunând un spaţiu de 4 metri, legal este de 7 metri şi, după cum am explicat şi altădată, dacă asigurăm distanţarea de 2 metri faţă de fiecare persoană, ar trebui de fapt să avem 13 metri păstraţi. Le-am cerut să precizeze. Am trimis o adresă prin care le-am cerut să revină asupra lor”, a explicat Stoica.
Prefectul Capitalei a mai precizat că printre propunerile pe care le-a cerut marţi din partea membrilor Comitetului Municipal pentru Situaţii de Urgenţă se număr suplimentarea fluxurilor de vaccinare, cât şi monitorizarea fluxului şi numărului de pasageri în mijloacele de transport ale STB.
„Au fost propuneri de la membrii CMBSU de exemplu de suplimentare a fluxurilor de vaccinare şi vom ţine cont de lucrul acesta. Au fost propuneri pentru mijloacele de transport în comun ale STB în aşa fel încât să existe nişte fluxuri şi monitorizarea numărului de pasageri care sunt la un anumit moment într-un autobuz şi ţinem cont şi de lucrul acesta. Avem o discuţie cu STB ca să vedem cum putem să îi ajutăm să le implementeze”, a conchis acesta.