Numărul mare de cazuri de coronavirus înregistrat în Capitală ne face să ne gândim că am putea intra din nou într-o stare de urgență. Acest lucru nu este susținut de către președintele Klaus Iohannis, care a declarat miercurea trecută, în cadrul unei conferințe de presă, că nu se pune problema instaurării unei stări de urgență.
Totuși, șeful statului dorește ca alegerile parlamentare din iarnă să aibă loc la termen, chiar dacă, potrivit lui Dan Andronic, pe masa președintelui există un raport cu propuneri de amânare a alegerilor.
Pentru ca alegerile parlamentare să aibă loc, situația coronavirus ar trebui să fie stabilizată. În acest context, este necesară caratinarea Capitalei pentru ca numărul celor infectați cu coronavirus să se stabilizeze.
„De săptămâna viitoare, Bucureștiul intră în carantină totală…Se vor închide școlile, etc”, spune Dan Andronic la Antena 3.
Cazurile de coronavirus au crescut sâmbătă, 10 octombrie
Ultima informare din partea Grupului de Comunicare Strategică arată că nu stăm deloc bine. De ieri până azi au fost înregistrate 3.517 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Capitala continuă să fie cea mai afectată zonă a României cu 564 noi cazuri de coronavirus într-o singură zi și ar putea intra în scenariul roșu în cazul în care în următoarele două săptămâni se vor înregistra, în total, 6.455 de cazuri de infecție cu coronavirus, adică o medie de 461 de cazuri pe zi.
Potrivit Graphs.ro, care a calculat deja că media pe perioada unei săptămâni este de 406 cazuri, distanța care ne desparte de dezastru rămâne de doar 50 de cazuri pe zi. Rămâne de văzut dacă măsurile anunțate în ultimele ore vor reuși să oprească sau chiar să inverseze tendința, notează evz.ro.