Cu câteva zile înainte de Crăciun, mai multe țări europene au luat măsuri stricte împotriva noului coronavirus, după ce varianta Omicron a început să se răspândească foarte rapid pe continent. Carantina, închiderea barurilor și restaurantelor, întărirea testelor la frontieră, toate aceste restricții au crescut în ultimele zile, în mai multe țări din Europa.
Epidemia câștigă teren în Europa. Din cauza răspândirii foarte rapide a variantei Omicron, odată cu apropierea sărbătorilor de sfârșit de an, mai multe țări europene au decis să ia măsuri pentru a lupta împotriva virusului, relatează ziarul francez „Le Journal du dimanche”.
„Știința ne spune că ne putem aștepta ca Omicron să fie noua variantă dominantă în Europa până la jumătatea lunii ianuarie”, a declarat Ursula Von der Leyen.
Restricții dure în Olanda
De duminică, 19 decembrie, Olanda este din nou în izolare.
„Este inevitabil și trebuie să intervenim acum ca măsură de precauție”, a anunțat prim-ministrul, Mark Rutte, în cadrul unui discurs televizat difuzat sâmbătă, 18 decembrie.
Până pe 14 ianuarie, toate magazinele neesențiale, restaurantele, barurile, cinematografele, muzeele și teatrele trebuie să își închidă ușile. Școlile vor fi închise până pe 9 ianuarie. Guvernul a anunțat și măsuri privind numărul de oaspeți pe care oamenii pot să-i primească acasă. Numărul vizitatorilor este limitat la două persoane, cu excepţia zilei de 25 decembrie și 31 decembrie, când se permit patru invitaţi.
Carantină de noapte în Irlanda
În Irlanda, pub-urile, barurile și restaurantele trebuie să se închidă la ora 20:00.
„Este prea riscant să intrăm în perioada Crăciunului fără restricţii”, a declarat, premierul Irlandei, Micheal Martin.
În Irlanda, Omicron este deja varianta dominantă de SARS-CoV-2, reprezentând peste 51% din noile cazuri
Totodată, evenimentele din interior nu mai sunt autorizate seara, după ora 20.00. Astfel, petrecerile sunt permise, dar trebuie să se încheie la ora 20.00. Oamenii pot invita maxim 100 de persoane. Pentru călători, toți pasagerii care sosesc în Irlanda vor fi supuși unui test PCR sau antigen. Autoritățile recomandă efectuarea unui test antigen zilnic timp de cinci zile de la sosire.
Omicron sperie țările europene
În Danemarca au fost luate mai multe restricții similare, până la 15 ianuarie.Astfel, barurile şi restaurantele trebuie să-şi închidă uşile la ora 23.00 şi să nu mai servească alcool de la ora 22.00. Teatrele, muzeele şi grădinile zoologice sunt închise.
„Trebuie să ne limităm activitatea. Cu toții trebuie să ne limităm contactele sociale”, a declarat prim-ministrul Mette Frederiksen într-o conferință de presă.
Guvernul dorește și închiderea altor locuri de adunare, precum parcuri de distracție sau centre de convenții. Țara nordică se confruntă cu un focar de contaminări. Este una dintre țările care a detectat cele mai multe cazuri de Omicron, alături de Regatul Unit.
În Elveția, de luni, 20 decembrie, persoanele nevaccinate nu mai pot intra în interiorul restaurantelor, a unităților culturale și a facilităților sportive și de agrement precum și la evenimentele organizate în interior.
Mai multe ţări europene au înăsprit controalele și la frontieră. Cei care vor să ajungă în Italia, Irlanda, Grecia, Regatul Unit sau Portugalia trebuie să prezinte un test SARS-CoV-2 negativ la vamă, chiar şi dacă sunt vaccinaţi anti-COVID-19.