ANAF a cerut falimentul Romcab, companie din Târgu Mureș care produce cabluri și conductori folosiți în industria auto și telecomunicații, după cum transmite Bursa de Valori București (BVB). Compania s-a constituit prin divizarea parțială a S.C. Electromureș S.A, prin preluarea parțială din patrimoniul acesteia în anul 1996 și este listată la BVB din anul 1995.
Compania se afla în reorganizare judiciară
„Subscrisa ROMCAB S.A. (în reorganizare judiciară, în judicial reorganisation, en redressement), emitem prezentul raport prin intermediul căruia aducem la cunoștință celor interesați faptul că la data de 02.09.2022 a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Mureș cererea de faliment formulată de către Agenția Națională de Administrare Fiscală ANAF, Mureș. Precizăm că cererea formulată nu are încă termen de judecată stabilit și nu ne-a fost comunicată”, transmite BVB într-un comunicat semnat de administratorul special al companiei, Zoltan Prosszer.
Reacţia investitorilor a fost una negativă, acţiunile scăzând la BVB cu 15% la 0,14 lei pe tranzacţii de 15.500 de lei.
Compania, aflată în reorganizare judiciară, a raportat în primul semestru venituri operaţionale de 1,12 miliarde lei, în creştere cu 30%, pe fondul creşterii vânzărilor de produse finite cu 34%, dar a închis pe pierderi, cu un rezultat negativ de 86 milioane lei, din cauza diferenţelor nefavorabile de curs valutar. În primul semestru din 2021, compania a avut un profit net de 13 mil. lei. Datoriile Romcab se ridicau la final de iunie 2022 la 1,47 mld. lei comparativ cu 1,386 mld. lei în iunie 2021.
Rezultatul operaţional a consemnat o pierdere de 79,5 mil. lei, în principal pe seama creşterilor preţurilor la materiile prime necesare în procesul de producţie, ceea ce înseamnă un cost de producţie mult mai ridicat.
Cu ce se ocupă mai exact Romcab
S.C. Romcab SA este o companie producătoare de cabluri, conductori electrici, cordoane de alimentare și cablaje electrice, cu sediul în Târgu-Mureș, județul Mureș, având CUI 7947193, J 26/764/1995.
Potrivit site-ului companiei, obiectul principal de activitate este producția și comercializarea următoarelor categorii de produse: cabluri și conductori destinate construcțiilor civile, rezidențiale și industriale; cablaje și conductori destinați industriei auto; cordoane și cablaje destinate industriei electrocasnice; Cabluri și conductori pentru soluții pentru infrastructură; Cabluri de telecomunicații.