Mai exact, vineri, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Cluj a hotărât suspendarea activităţii cu publicul în interiorul restaurantelor, barurilor, cafenelelor, cinematografelor şi instituţiilor de spectacole, ca urmare a depăşirii pragului de 1,5 cazuri de COVID-19 la mia de persoane, informează Instituţia Prefectului.

Se pare că decizia a fost luată având în vedere incidenţa cumulată în ultimele 14 zile, de peste 1,5/1.000 locuitori, în municipiul Cluj-Napoca, precum şi în Apahida, Căianu, Căşeiu, Câţcău, Cuzdrioara, Feleacu, Floreşti, Mintiu-Gherlii, Mociu, Săcuieu, Sâncraiu, Sic şi Vad, mai menționează sursa citată.

În același timp, pentru limitarea şi prevenirea răspândirii noului coronavirus, CGSU a dispus, începând cu data de 12 octombrie, până la data atingerii unei rate de incidenţă mai mică sau egală cu 1,5/1.000 locuitori, suspendarea, pe o perioadă de 10 zile, cu posibilitatea de prelungire, a activităţii cu publicul a tuturor operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor.

Restaurantele și cafenelele, închise pentru 10 zile

Totodată, s-a hotărât suspendarea, pe o perioadă de 10 zile, cu posibilitatea de prelungire, a activităţii restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, care va fi permisă doar pentru clienţii cazaţi.

Totuși, vor fi permise prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective.

În acelaşi timp, s-a aprobat suspendarea, pe o perioadă de 10 zile, a activităţii operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc, cu excepţia pariurilor şi loteriilor unde se eliberează bilet, cu respectarea regulilor de distanţare şi a măsurilor de siguranţă sanitară, dar şi suspendarea activităţii cu publicul a cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte.

„Prepararea, comercializarea şi consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice sunt permise în spaţiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu asigurarea unei distanţe de minimum 2 m între mese şi participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite, şi cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară stabilite prin ordin comun al ministrului sănătăţii, ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor. Nu este