„Mâine vom analiza în CJSU toate aspectele. Deocamdată vorbim de 3,02, în condiţiile în care ne raportăm doar la populaţia rezidentă pe baza datelor de la Evidenţa Persoanelor. Totuşi, avem un număr foarte mare de studenţi în Cluj-Napoca, precum şi alte persoane care activează aici şi nu sunt înregistrate în evidenţe. Vedem cum evoluează cifrele mâine şi luăm deciziile care se impun, cu siguranţă”, a transmit prefectul Mircea Abrudean.
Posibilitatea de a închide școlile și restaurantele
De asemenea, prefectul a spus că este posibil să fie închise şcolile şi restaurantele.
„Practic măsurile presupun: trecerea pe scenariul 3 la unităţi de învăţământ preuniversitar, masca obligatorie în toate spaţiile deschise, închiderea restaurantelor şi cafenelelor la interior (rămân terasele şi delivery sau take away), închiderea activităţilor de jocuri de noroc şi închiderea programului cu publicul pentru cinematografe şi instituţiile de cultură. Avem la dispoziţie 48 ore de la depăşirea unui prag de incidenţă pentru a lua măsuri”, adăugat prefectul de Cluj.
Bilanţ COVID-19, 19 octombrie
Până astăzi, 19 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 182.854 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
132.082 de pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.466 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 322 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
Până astăzi, 5.931 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.
În intervalul 18.10.2020 (10:00) – 19.10.2020 (10:00) au fost raportate 59 de decese (26 bărbați și 33 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Brăila, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Iași, Maramureș, Neamț, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.
Dintre acestea, 2 decese a fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 6 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 18 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 22 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 11 decese la categoria de peste 80 de ani.
Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.