Se încing investiţiile belgienilor în România: Au cumpărat zeci de hectare de teren în câteva luni

Două dintre cele mai bogate familii belgiene, cu o avere cumulată de peste 740 mil. euro, plus un antreprenor de aceeaşi origine, au luat cu asalt piaţa terenurilor din România în ultimele luni. Cei trei investitori au cumpărate loturi pentru construcţii în suprafaţă totală de peste 55 de hectare.

Noile achiziţii ale belgienilor au fost realizate începând cu anul trecut şi au vizat, cu precădere, loturi de terenuri lângă Bucureşti, a căror valoarea cumulată depăşeşte 20 mil. euro, potrivit calculelor Capital. Ei vor să construiască, în principal, depozite şi sedii de birouri.

Cea mai mare investiţie a fost susţinută de familia De Pauw, care ocupă locul 51 în topul milionarilor belgieni. Prin dezvoltatorul de spaţii industrial-logistice Warehouse & Distribution De Pauw (WDP), investitorii au cumpărat circa 44 de hectare de teren de la producătorul de biscuiţi Ro Star pentru 8,4 mil. euro. Terenul este localizat în Ştefăneştii de Jos. Compania a anunţat recent că vrea să îşi dubleze valoarea investiţiilor din România, până la 500 mil. euro, până în 2020, după ce a transformat un credit intra-grup în acţiuni. Prin această mişcare, WDP a preluat 80% din acţiunile subsidiarei prin care funcţionează în România, restul fiind deţinute de Jeroen Biermans, directorul general al companiei locale. Familia de investitori, cu exponentul său Tony De Pauw, care conduce afacerile, este creditată de publicaţia belgiană De Rijkste Belgen cu o avere de 448,4 mil. euro.

O altă familie care şi-a înteţit activitatea locală este Van Geet, care ocupă locul 73 în topul milionarilor belgieni. Anul trecut, prin compania VGP, fondată de Jan Van Geet, belgienii au cumpărat peste 90.000 mp de teren pentru construcţii în România. În plus, compania a anunţat că discută achiziţia a încă 145 de hectare în Germania, Cehia, România şi Slovacia. Acestea ar urma să fie cumpărate pe parcursul acestui an şi să fie utilizate pentru construcţia de spaţii industrial-logistice. Momentan, VGP deţine parcul industrial VGP Timişoara şi pregăteşte dezvoltarea unui proiect la Sibiu. Averea familiei Van Geet este estimată la 291,8 mil. euro de publicaţia De Rijkste Belgen.

Nu în ultimul rând, antreprenorul belgian Didier Balcaen, fondator şi CEO al Speedwell, companie care coordonează procesul de dezvoltare al Unirii View, turnul de birouri al fostului pilot de raliuri Yves Weerts, a cumpărat un teren de două hectare în nordul Bucureştiului pentru un proiect de birouri care va avea o suprafaţă de 25.000 mp. Acesta este primul proiect pe care Didier Balcaen îl dezvoltă din calitate de beneficiar, firma sa oferind servicii de specialitate pentru mai multe proiecte dezvoltate de investitori belgieni în România.

Belgienii au investit până acum peste un miliard de euro în proprietăţi româneşti, majoritatea înainte de criză, dar au proiecte de viitor care implică alte sute de milioane de euro.

CITIŢI ŞI Afacerile imobiliare ale milionarilor belgieni în România