Răsturnare completă de situație. Rusia cere de urgență Kosovo să oprească provocările asupra etnicilor sârbi. Anunțul a fost făcut de purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova.
Răsturnare completă de situație! În timp ce trupele ruse continuă bombardamentele din Ucraina, autoritățile de la Moscova cer oprirea provocărilor din Kosovo.
Anunțul a fost făcut de purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, citată de Interfax.ru. Potrivit acestuia, Guvernul de la Pristina agravează actuala situație din Kosovo, iar conflictul ”escaladează în mod deliberat pentru a lansa un scenariu militar”.
Ea a făcut referire și la aplicarea regulilor discriminatorii nerezonabile de la 1 august, adăugând că este nevoie de măsuri în acest sens. În același timp, Zarahova a vorbit și despre expulzarea populației sârbe din Kosovo, făcând un apel la oprirea unor astfel de provocări și calmarea situației.
Rusia cere încetarea provocărilor venite din partea Kosovo
„Decizia autorităţilor de la Pristina de a începe de la 1 august aplicarea regulilor discriminatorii nerezonabile privind înlocuirea forţată a documentelor personale şi a numerelor de înregistrare ale sârbilor locali este un alt pas către expulzarea populaţiei sârbe din Kosovo, expulzarea de acolo a instituţiilor sârbilor kosovari care asigură protecţia drepturilor rezidenţilor sârbi de arbitrariul radicalilor din Priştina conduşi de prim-ministrul A. Kurti”, a transmis Maria Zaharova într-un comunicat citat de Mediafax.
Totodată, oficialul rus a mai subliniat faptul că Serbia este în fruntea atacului pe care ”Occidentul vrea să îl neutralizeze cu mâinile albaneze din Kosovo”.
„Desigur, Belgradul este, de asemenea, în fruntea atacului, pe care Occidentul vrea să-l «neutralizeze» cu mâinile albaneze din Kosovo”, a precizat Maria Zaharova.
Haos total. Au fost trase trei focuri de armă asupra poliției
Menționăm faptul că precizările oficialului rus vin în contextul în care, Guvernul Kosovo a luat decizia de a amâna cu o lună de zile intrarea în vigoare a noilor reguli de la frontieră.
Aceste reguli obligă practic persoanele din zonele majoritare etnice sârbe să își schimbe plăcuțele de înmatriculare ale maşinilor eliberate de Serbia cu cele emise de Kosovo, lucru care nu a fost văzut cu ochi buni de nimeni.
Toate aceste lucruri au generat mari tensiuni în special duminică în nordul țării. În cursul zilei de ieri s-a ajuns în situația în care au fost trase focuri de armă asupra poliției și de asemenea au fost ridicate baricade, conform AFP.