România va trece printr-un moment istoric azi, 15 iunie, pe fondul vizitei președintelui Emmanuel Macron în țara noastră. Președintele Franței a ajuns pe meleagurile noastre marți, 14 iunie, fiind întâmpinat de prim-ministrul Nicolae Ciucă, iar miercuri se va întâlni cu șeful statului, Klaus Iohannis.
Se întâmplă astăzi 15 iunie! Moment istoric pentru toată România
Klaus Iohannis și omologul său francez, Emmanuel Macron, se vor întâlni în această dimineață la Baza Aeriană „Mihail Kogălniceanu” din judeţul Constanţa.
Cei doi vor purta mai multe discuții față în față, dar vor avea și o întâlnire cu militarii din această bază. Ulterior, cei doi șefi de stat vor susține o conferință de presă comună.
Amintim că președintele Franței a ajuns în țară marți, 14 iunie, fiind întâmpinat de prim-ministrul Nicolae Ciucă.
Motivul pentru care Emmanuel Macron vizitează România
Potrivit unui comunicat de presă de-al Administrației Prezidențiale, liderul de la Elysee efectuează această vizită în țara noastră pe fondul unui dialog politic bilateral intens şi în cadrul amplu oferit de Parteneriatul Strategic dintre cele două ţări, precum şi de cooperarea strânsă în plan european şi internaţional.
Pe de altă parte, este vorba și de cea mai recentă decizie a Franței de a fi naţiune-cadru pentru Grupul de luptă aliat din ţara noastră şi de a participa cu trupe la acesta.
Modalitățile de consolidare a Parteneriatului Strategic româno-francez, una dintre temele discuției
Administrația Prezidențială mai spune că una dintre temele abordate în discuțiile celor doi președinți de stat va fi despre modalităţile de a consolida pe mai departe Parteneriatul Strategic româno-francez, reînnoit în 2018 prin semnarea, la Paris, de către Klaus Iohannis şi Emmanuel Macron, a Declaraţiei politice aferente, ale cărei direcţii de dezvoltare au fost detaliate în cadrul Foii de Parcurs semnate în 2020.
De asemenea, o altă temă extrem de importantă o reprezintă aderarea României la Spațiul Schengen şi implicarea sa activă în protejarea frontierei externe a Uniunii Europene.
Așa cum era de așteptat, cei doi șefi de stat vor discuta și despre coordonarea pozițiilor acestor țări în pregătirea reuniunilor Consiliului European de la Bruxelles, dar și a Summitului NATO de la Madrid.
Situația de securitate și efectele războiului, discutate de Klaus Iohannis și Emmanuel Macron
Sursa anterior citată spune că printre subiectele arzătoare se află și evoluția situaţiei de securitate din regiune şi efectele multiple ale războiului din Ucraina, dar și susținerea acordată țării conduse de Volodimir Zelenski și refugiaților ucraineni. La acestea se adaugă și propunerile legate de reconstrucţia Ucrainei.
Republica Moldova se află și ea pe lista subiectelor de discuție dintre Klaus Iohannis și Emmanuel Macron, aceasta fiind o țară care se confruntă cu numeroase provocări generate de efectele agresiunii ruse în Ucraina.
Pe acest fond se va discuta despre sprijinirea în continuare a acestei țări, inclusiv prin continuarea eforturilor de asistenţă prin Platforma de Sprijin pentru Republica Moldova, creată la iniţiativa României, Franţei şi Germaniei în luna aprilie.
Cererile de acordare a statutului de candidat la aderarea la Uniunea Europeană ale Ucrainei, Republicii Moldova şi Georgiei, precum şi sprijinul concret pentru integrarea europeană a acestora vor figura, de asemenea, pe agendă.