Alianța Nord-Atlantică nu vede riscuri militare iminente la adresa Republicii Moldova sau a Georgiei. Pe de altă parte, potrivit secretarului general adjunct al NATO, Mircea Geoană, sunt anticipate acțiuni de provocare, acțiuni sub drapel fals, în Republica Moldova.
Mircea Geoană: Încercări de destabilizare în Republica Moldova sunt deja în desfășurare
Oficialul a explicat pentru Digi24 că este vorba mai degrabă de a crea dificultăți forțelor ucrainene din vestul Ucrainei, din zona Odesa.
„Anticipăm acțiuni de provocare, acțiuni sub drapel fals, nu atât de mult pentru a crea dificultăți Republicii Moldova, cât pentru a crea dificultăți forțelor ucrainene din vestul Ucrainei, din zona Odesa. De aceea suntem extrem de atenți în sprijinul nostru și pentru țările care sunt sub o astfel de presiune, dar repet, la adresa Republicii Moldova nu vedem în acest moment riscuri iminente de natură militară. Încercări de destabilizare, în schimb, putem să spunem că ele sunt în derulare”, a declarat Mircea Geoană pentru sursa citată.
În ceea ce privește amenințarea cu armele nucleare, tot mai vehiculată la Moscova, Geoană consideră că este un discurs psihologic care are menirea de a pune presiune.
„Pe de altă parte, în ciuda retoricii tot mai insistente care vine dinspre Moscova, NATO nu are elemente care să indice că Rusia ar avea de gând să recurgă la arma nucleară. Un astfel de discurs este destinat să pună presiune psihologică asupra Ucrainei și asupra democrațiilor occidentale”, a subliniat secretarul general adjunct al NATO.
Federația Rusă provoacă dezechilibrul strategic în Europa
Legat de acuzațiile Rusiei la adresa NATO, acesta spune că „face parte din manualul de propagandă” al Moscovei și aduce aminte de semnarea în 1997 a Actului fondator NATO – Federația Rusă, care arată că, de fapt, Alianța s-a ținut de cuvânt.
„Asistăm la un narativ care nu este nou, inventarea unui inamic exterior face parte din manualul de propagandă pe care comuniștii și succesorii comuniștilor – în cazul de față regimul de la Moscova – îl folosesc în mod constant. (…) NATO nu are nimic de-a face cu ceea ce înseamnă acest dușman inventat.
Să nu uităm că în 1997, înainte de extinderea NATO, noi am semnat cu Federația Rusă un Act fondator NATO – Federația Rusă. Noi ne-am obligat să nu punem prezență militară pe flancul estic și ne-am ținut de cuvânt, deci cei care provoacă război, care ocupă vecinii și care provoacă dezechilibrul strategic în Europa este Federația Rusă”, a mai declarat Mircea Geoană.