Tensiunile dintre Serbia și Kosovo se adâncesc. Prezența militară la frontieră a fost suplimentată
Aleksandar Vučić l-a trimis la frontiera cu fosta provincie Kosovo pe generalul Milan Mojsilovici, şeful Statului Major al armatei sârbe.
„Sarcinile armatei sârbe sunt precise şi clare şi vor fi îndeplinite în totalitate. Situaţia la graniţă este complexă şi complicată, astfel că necesită prezenţa armatei sârbe”, a afirmat președintele din Serbia, conform informațiilor transmise de spiegel.de
Au fost raportate mai multe incidente armate în zone din nordul Kosovo
Potrivit sursei menționate, duminică seară au fost raportate mai multe incidente armate în zone din nordul Kosovo. Există informaţii că serviciile de securitate kosovare au intervenit pentru dezmembrarea unei baricade ridicate de etnici sârbi. Guvernul de la Priştina susţine că informaţiile nu sunt reale.
Separat, un echipaj al Misiunii NATO în Kosovo (KFOR) a fost vizat de focuri de armă, dar nu au fost raportate victime.
Premierul Serbiei, Ana Brnabici, a avertizat săptămâna trecută că în Kosovo există riscul izbucnirii unui conflict armat din cauza intensificării tensiunilor intercomunitare, pledând însă pentru acţiuni de menţinere a păcii.
„Trebuie să facem totul, noi toţi, pentru a încerca să menţinem pacea. Într-adevăr, suntem în pragul unui conflict armat din cauza măsurilor unilaterale ale autorităţilor de la Priştina”, a declarat Ana Brnabici.
Kosovo, fostă provincie sârbă cu populaţie majoritar albaneză, şi-a proclamat independenţa în 2008, după un conflict militar. Serbia nu recunoaşte independenţa Kosovo şi îi încurajează pe etnicii sârbi să sfideze autorităţile de la Priştina, care vor să îşi exercite suveranitatea pe întregul teritoriu.
Sute de etnici sârbi din nordul Kosovo au construit începând din 10 decembrie baraje pentru a protesta faţă de arestarea unui fost poliţist sârb. Poliţia kosovară susţine că a fost vizată de trei atacuri armate. Misiunea de Poliţie a Uniunii Europene (EULEX) a fost vizată de un atac cu grenadă de manevră, dar nimeni nu a fost rănit.
Guvernul de la Priştina vrea să organizeze alegeri locale în zonele cu populaţie majoritar de etnie sârbă, dar, pe fondul tensiunilor, scrutinul a fost amânat până în aprilie. Guvernul kosovar a fost nevoit să revină şi asupra planului care prevedea montarea de numere de înmatriculare kosovare la autoturismele etnicilor sârbi din Kosovo.