Negocierile privind creşterea salariului minim pe economie sunt în toi, între guvernanţi şi partenerii sociali.
Unul din trei salariaţi primeşte acum mai puţini bani decât nivelul salariului minim stabilit pentru 1 ianuarie
Într-o postare pe pagina sa de Facebook, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, scrie că este pentru prima oară în istoria recentă când nivelul salariului minim pentru anul următor este stabilit din timp, adică la sfârșitul lunii septembrie și odată cu el, un mecanism predictibil de creștere pentru anii următori.
Ministrul Muncii indică faptul că salariul minim net va creşte în România cu 10% de la 1 ianuarie, până la 1.524 de lei, în timp ce salariul minim brut va creşte cu 10,9%, până la 2.550 de lei.
În prezent, în jur de treime dintre salariaţii activi din România (mai precis 34,7%) au un salariu lunar mediu brut mai mic de 2.550 de lei, astfel că vor beneficia de această majorare. Este vorba despre aproape 2 milioane de persoane.
Impactul bugetar al creșterii salariului minim în 2022 este de 1,8 mld lei, sumă reprezentând venituri suplimentare la bugetul de stat din contribuții și impozit, a mai indicat Raluca Turcan.
Mesajul integral al ministrului Muncii privind creşterea salariului minim
“Formula de stabilire a salariului minim pe care am discutat-o astăzi cu sindicatele și patronatele în cadrul Consiliului Național Tripartit este fundamentată pe indicatori economici, este predictibilă și va aduce o creștere de 10% a salariului minim net, de la 1 ianuarie 2022.
Astfel, începând de anul viitor salariul minim net va fi de 1.524 lei, cu 138 de lei mai mult decât este în prezent, iar nivelul salariului minim brut va ajunge la 2.550 lei, ceea ce reprezintă o creștere de 10,9%.
Formula de calcul pe care am prezentat-o astăzi ia în considerare:
Rata inflației de 5,0 % prognozată de Comisia Națională de Strategie și Prognoză;
2,1 % creșterea reală a productivității muncii pe persoană pentru anul 2020 conform datelor EUROSTAT;
Creșterea câștigului mediu brut. Astfel, ponderea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată (2.550 lei) în câștigul salarial mediu brut prognozat pentru anul 2022 de către Comisia Națională de Strategie și Prognoză (5.889 lei la sfârșit de an 2022, în creștere cu 6,68% față de începutul de an 2022) este de 43,3%;
O parte din creșterea economică prognozată 2021/2022, plin aplicarea unui coeficient de corecție de 2%.
Este prima dată în istoria recentă când nivelul salariului minim pentru anul următor este stabilit din timp, adică la sfârșitul lunii septembrie și odată cu el, un mecanism predictibil de creștere pentru anii următori.
În prezent, sunt 1.970.000 salariați cu contracte de muncă active și normă întreagă cu salariul mai mic de 2.550 lei (34,7% din numărul de salariați activi). Dintre aceștia, aproximativ 1.290.000 de salariați beneficiază de salariul minim de 2.300 lei, respectiv 2.350 lei pentru studii superioare. Impactul bugetar al creșterii salariului minim în 2022 este de 1,8 mld lei, sumă reprezentând venituri suplimentare la bugetul de stat din contribuții și impozit.”
Sursă foto: Dreamstime