Se întâmplă de la 1 iunie în România! Au anunţat oficial. Cea mai bună veste naţională

documente

Se întâmplă de la 1 iunie la nivel administrativ în toată România. Astfel, din vară, certificatul de naștere, căsătorie, deces sau divorț va putea fi obținut online, anunță autoritățile într-o informare.

Direcția Generală de Evidența Persoanelor a transmis recent că va începe, de la 1 iunie 2022, testarea sistemului digital pentru obținerea documentelor de stare civilă în România.

Certificate de naștere, căsătorie, deces, sau divorț, toate vor exista online pe un server și vor putea fi accesate din orice județ, fiind considerată în prezent o etapă importantă către dispariția birocrației la nivel național.

Românii din străinătate, obligați să aștepte cel puțin jumătate de an pentru o copie

Un român aflat în străinătate are de așteptat în prezent jumătate de an pentru obține copia unui certificat de naștere. Astfel, cererea era preluată de consulat, care o expedia prin poștă Direcției Generale de Evidența Persoanelor, care la rândul ei o trimitea în județul unde există actul original.

Mai mult, o lună avea de așteptat şi un român din țară care avea nevoie de un document din alt judeţ. Totuși, de la 1 iunie, timpul de așteptare va fi redus la cel mult 3 zile. În unele cazuri, documentele vor putea fi obținute instant, promit autoritățile.

„În ultimii trei ani de zile am realizat digitizarea actelor din arhiva de stare civilă întocmite în ultimii 100 de ani, începând cu din 1921. Suntem în proces de recepție. Până acum am recepționat 40%, totalitatea lor 82 de milioane de acte de stare civilă.”, a explicat Cătălin Giulescu, directorul DEPABD (Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date) pentru stirileprotv.ro.

Toate documentele trebuie să fie certificate

Pentru ca sistemul să funcționeze, toate documentele trebuie să fie certificate, adică să fie verificate copiile digitale cu cele de pe hârtie. Practic, asta se va întâmpla atunci când cineva solicită actul respectiv. La următoarea solicitare, documentele de stare civilă se emit pe loc oriunde există o conexiune la internet, iar românii le vor putea primi inclusiv pe telefonul mobil datele cerute.

În același timp, conform schimbărilor anunțate, sistemul va putea fi accesat de autoritățile care acum le cer românilor certificate de naştere, de căsătorie, divorţ sau deces, astfel încât aceștia vor scăpa de multe drumuri inutile.

Practic, din iunie, pentru schimbarea buletinului va fi nevoie doar de actul casei. Problema este ca în cel puţin 15 comune din ţară nu există nici acum conexiune la internet, iar aici sistemul nu va putea fi folosit.

Legea care permite digitalizarea actelor de stare civilă a intrat deja în vigoare după ce a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis și mai prevede că persoanele condamnate penal sau cu interdicție de călătorie, nu mai pot să își schimbe numele.