Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat că, odată cu rocada guvernamentală de la 1 iunie, obiectivul conducerii partidului este de a reduce numărul de ministere și secretari de stat. Ciolacu a subliniat că, în calitate de viitor premier are anumite priorități la care nu va renunța.

Ne dorim un guvern performant

„În ședința Consiliului Politic Național, conducerea partidului a primit un vot pe mandatul cu care sa merg în coaliție atât pe componenta viitorului guvern și miniștri cât și direcțiile programului de guvernare. Am plecat de la o abordare corecta. În toate negocierile pe care le vom avea cu ceilalţi co-preşedinţi care formează această coaliţie vor fi axate pe oamenii care vor ocupa aceste poziţii, respectiv de miniştri în Guvernul României.

Ca și români, ne dorim un guvern performant cu oamenii potriviți la locurile potrivite.

Nu m-am născut preşedinte al PSD, nu m-am născut politician sau preşedinte al Camerei. Eu când m-am născut, m-am născut român şi cred că trebuie să avem o abordare mult mai responsabilă în ceea ce priveşte noul Guvern.

Colegii mi-au dat un mandat de a avea o discuţie cu fiecare ministru în parte pentru a face o analiză în funcţie de fiecare minister împreună cu preşedintele PNL, domnul Nicolae Ciucă, în ceea ce priveşte componenţa şi numărul secretarilor de stat la fiecare minister, în funcţie de importanţa ministerului şi de oamenii care au făcut faţă până acum la aceste funcţii.

Categoric, astăzi, colegii mei au dat un mandat pentru reducerea numărului de ministere, de secretari de stat şi a agenţiilor guvernamentale în viitorul guvern. Decizia este că Guvernul viitor va avea mai puţine ministere”, a declarat Marcel Ciolacu, după reuniunea Consiliului Politic Naţional al PSD de marți.

Marcel Ciolacu a mai spus că se lucrează la noul program de guvernare al viitorului Executiv.

„Ştiu că echipele de la PSD şi PNL au început să creioneze viitorul program de guvernare. Am convenit cu domnul preşedinte actual prim-ministru, Nicolae Ciucă, preşeidntele PNL, ca după ce definitivăm programul de guvernare şi lista de miniştri vom veni în faţa dvs şi vom expune fiecare dintre noi priorităţile pe care le avem în programul de guvernare”, a spus Ciolacu.

Pact de colaborare cu AUR?

Despre un pact cu AUR, liderul PSD a spus că social-democraţii nu au colaborat niciodată cu cei de la AUR.

„Întrebaţi-i pe cei de la USR, că ei de obicei depun moţiuni comune cu cei de la AUR. Am văzut scenariile domnului Drulă, mă bucur mult că ne urmăresc aşa de mult, că au descoperit cheia succesului în PSD, cum face cu AUR, şi eu şi colegii mei încercăm să înţelegem ce face USR de mult timp dar noi nu am reuşit”, a mai spus Ciolacu.

Întrebat despre cumulul pensie-salariu în noul Executiv, preşedintele PSD a anunţat că s-a luat o decizie, în cadrul Consiliului Politic Naţional.

„Avem o decizie astăzi: pentru nicio funcţie de secretar de stat sau membru al unui Cabinet, al unui demnitar, să nu mai fie persoane care fac cumul cu pensii speciale. Este deja o decizie luată în interiorul PSD. Este o decizie politică care se aplică indiferent daca ești, ai fost sau vei fi”, a spus Marcel Ciolacu.

Marcel Ciolacu, despre prioritățile viitorului guvern

În ceea ce privește prioritățile viitorului guvern pe care-l va conduce, Marcel Ciolacu a vorbit despre țintele care au fost fixate în urma discuțiilor cu conducerea centrală a PSD.

„Ca priorități, am considerat ca provocările cele mai mari sunt reducerea inflației, creșterea puterii de cumpărare, care am dori să ajungă la 82% la sfârșitul anului, acum fiind 77% și creșterea investitiilor.

Dacă în acest an am venit la buget cu 7,7% creștere investiții, am vrea ca anul viitor să atingem 10% din PIB, ținta investițiilor”, a explicat liderul PSD.

Viitorul premier a precizat că mai are în vedere și „scheme de ajutor în zona produselor alimentare şi produse de construcţii, astfel încât să încercăm să diminuăm acest deficit de balanţă comercială care s-a mărit foarte mult în ultima perioadă”.