Se întâmplă de la 1 iunie! Se dau 200 de lei în plus de persoană. Se schimbă legea în România

Sursă: Dreamstime

Cei din PSD au transmis că angajații care primesc tichete de masă vor primi mai mult în fiecare lună începând de la 1 iunie, odată cu creșterea valorii acestora. Propunerea social-democraților vine în contextul în care prețurile alimentelor au crescut în ultima perioadă, chiar și cu 30% în unele cazuri.

Deputatul Vasile Cîtea (PSD) a transmis, marţi, că tichetele de masă pentru angajaţi vor avea o valoare mai mare, social-democraţii propunând în acest sens creşterea valorii tichetelor, cu 10 lei, de la 1 iunie.

„În momentul de faţă, instituţiile publice şi private din România pot acorda, conform Legii 165 din 10 iulie 2018, tichete de masă sau bonuri de masă. Cu acestea pot fi achiziţionate doar produse alimentare sau mese calde. În prezent, valoarea unui tichet de masă este de 20,17 de lei. Asta înseamnă că, pentru 22 de zile lucrătoare, tichetele echivalează cu suma de 443,74 lei”, a transmis, marţi, deputatul PSD Vasile Cîtea.

PSD a propus majorarea de la 1 iunie

Potrivit acestuia, suma este destul de mică, având în vedere creşterile de preţuri din ultima perioadă. Datele Institutului Naţional de Statistică arată faptul că, în ultimul an, alimentele s-au scumpit cu aproape 10%, însă există şi produse alimentare unde creşterea e de 30%.

„În acest context, Partidul Social Democrat a propus majorarea valorii tichetelor de masă pentru angajaţi de la 1 iunie, cu 10 lei. Asta ar însemna un plus de 216 lei pentru fiecare angajat în parte, iar valoarea tichetului va ajunge la 30 de lei.

De cealaltă parte, am văzut că există şi o altă propunere venită din partea premierului, aceea ca tichetele de masă să ajungă la o valoare de 40 de lei. Orice decizie va fi luată, important este să se întâmple ceva cu aceste tichete şi să vedem o creştere a lor. E o modalitate de a fi alături de angajaţi şi de a-i ajuta să facă faţă valului de scumpiri”, a mai transmis deputatul.

Gabriela Firea, despre creșterea valorii tichetelor de masă

De asemenea, ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șansă, Gabriela Firea, a vorbit la rândul ei despre propunerea ce ține de tichetele de masă acordate angajaților, subliniind că acestea ar putea crește de la 20 de lei, cât sunt în prezent, la 30 de lei.

„Tot acest pachet social dar și alte măsuri concrete inițiate de PSD, pentru sprijinirea oamenilor și firmelor, vor fi analizate azi în ședința coaliției iar apoi vor ajunge pe masa guvernului”, arată ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șansă, Gabriela Firea, pe pagina sa de Facebook.