Vânzătorii, firmele de consum și investitorii avertizează că oamenii vor scoate mai mulți bani din buzunare pentru alimente în acest an, comparativ cu anul trecut. Situația ar putea fi evitată doar dacă preţurile materiilor prime vor scădea sau tendinţa de tranziţie la mărcile proprii ale magazinelor, mai ieftine, se va accelera.
Cumpărătorii din întreaga lume vor scoate mai mulți bani din buzunar pentru alimente
Vânzătorii și producătorii de bunuri de consum sunt blocaţi de mai mult de un an în negocieri dure cu privire la preţuri, fricţiunile începând în 2021 din cauza blocajelor provocate de COVID-19 pe lanţurile de aprovizionare.
Între timp, disputa s-a agravat ca urmare a costurilor mari la materii prime şi energie, creşterea preţurilor la produsele de bază, de la pâine şi până la lapte şi carne, agravând o criză a costului vieţii în Europa, notează reuters.com
Indicele produselor alimentare din SUA a crescut cu 10,4% în anul 2022
În primele trei săptămâni ale acestui an, britanicii au plătit cu 16,7% mai mult pentru alimente, comparativ cu perioada similară a anului trecut, potrivit firmei de cercetare Kantar. În SUA, indicele produselor alimentare, care include şi mesele acasă dar şi la cafenele şi restaurante, a crescut cu 10,4% în anul 2022.
Mark Schneider, directorul Nestle, cel mai mare producător de alimente din lume, a declarat săptămâna trecută că grupul elveţian va fi nevoit să majoreze şi mai mult preţurile produselor alimentare în acest an, pentru a contracara costurile mai mari de producţie pe care nu le-a transferat încă în totalitate asupra consumatorilor.
„Investitorii vor plăti o primă pentru companiile care vor demonstra că au puterea de stabili preţurile în portofoliul lor de produse, fără a afecta în mod negativ volumele şi cota de piaţă”, a susținut Jack Martin, manager la Oberon Investments.
Marjele marilor producători de bunuri de consum au fost reduse de costurile mai mari
Marjele marilor producători de bunuri de consum au fost reduse de costurile mai mari cu imputurile timp de aproape un an în condiţiile în care preţul ingredientelor, precum grâu şi ulei de floarea soarelui, a explodat după invadarea Ucrainei.
Unilever, care urmează să publice joi rezultatele sale anuale, anunţa încă din luna octombrie că ritmul de creştere a preţurilor a atins un nivel record de 12,5% în trimestrul al treilea. Nestle şi Danone urmează să anunţe şi ei rezultatele anuale la finele acestei luni.
Tineke Frikkee, manager la Waverton Investment Management, se aşteaptă ca Unilever să majoreze preţurile în 2023, chiar dacă o va face selectiv.
Ultimul anunţ făcut de Unilever a fost unul clar că ar prefera să vândă mai puţine produse la preţuri mai mari, să menţină preţurile sub cele ale competitorilor şi să câştige cote de piaţă”, a spus Frikkee.
Producătorii de bunuri de consum vor continua să majoreze preţurile până când îşi vor recupera profitabilitatea, susţine şi Bruno Monteyne, analist la Bernstein.
„Singurul lucru care poate opri asta sunt consumatorii care vor începe să se orienteze, mai rapid, spre mărcile proprii ale magazinelor şi dacă preţurile la materii prime vor continua să scadă şi atunci nu va mai fi nevoie de majorări de preţuri”, a subliniat Bruno Monteyne.