Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor vine cu o serie de propuneri prin care operatorii vor fi obligați să scrie clar pe măștile care nu sunt dispozitive medicale, după ce autoritatea a descoperit că mai bine de jumătate dintre produsele de acest gen aflate la vânzare în România prezintă diverse neconformități.
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) propune utilizarea denumirii de acoperitoare faciale de utilizat în colectivitate pentru măştile care nu sunt nici dispozitive medicale şi nici echipamente individuale de protecţie.
Autoritatea a lansat în dezbatere publică, pe 26 noiembrie 2020, Proiectul de Ordin privind stabilirea condiţiilor pe care trebuie să le îndeplinească operatorii economici care comercializează, pe piaţa naţională, acoperitoare faciale de utilizat în colectivitate.
Potrivit documentului, operatorii economici vor fi obligaţi să afişeze la locul de comercializare denumirea „Acoperitoare facială de utilizat în colectivitate” pentru măştile care nu sunt nici dispozitive medicale şi nici echipamente individuale de protecţie.
Operatorii economici vor fi obligați să marcheze ambalajul produselor
De asemenea, operatorii economici sunt obligaţi ca pe ambalajul acoperitoarelor faciale de utilizat în colectivitate introduse pe piaţă să fie marcată, în mod obligatoriu, sintagma „Acoperitoare facială de utilizat în colectivitate nu este un dispozitiv medical în sensul specificat de Directivei 93/42/CEE – măşti chirurgicale şi nici nu este echipament individual de protecţie în înţelesul utilizat de Regulamentul UE/2016/425 – dispozitive de protecţie respiratorie”, în acelaşi câmp vizual cu denumirea şi cu caractere care să asigure lizibilitatea şi vizibilitatea.
Conform unui comunicat al Autorităţii, acest proiect a fost elaborat după ce, în urma controalelor comisarilor ANPC pe piaţa de măşti din România, s-a descoperit faptul că mai mult de jumătate dintre aceste produse prezintă diverse neconformităţi, cantitatea ajungând la aproximativ 20 de milioane de bucăţi, care au şi fost retrase de pe piaţă.
ANPC menţionează că derulează încă de la începutul stării de urgenţă, o campanie naţională de control având ca tematică piaţa de măşti, iar aceste verificări vor continua până la sfârşitul stării de alertă, cunoscută fiind importanţa acestor produse pentru toţi consumatorii români, aflaţi în plină perioadă marcată de pandemia de Covid-19.
Ministrul Economiei, Virgil Popescu, a scris joi, pe pagina sa de Facebook, că măştile neconforme au fost retrase de pe piaţă de către comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, iar raportul cu neregulile constatate şi sancţionate pleacă spre Parchetul General.
Sursă foto: INQUAM/Octav Ganea