Administrarea celei de-a treia doze va începe cu persoanele din categorii vulnerabile, urmând ca apoi să fie eligibili și cei din alte categorii.
Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID-19 din România, a spus că a treia doză ar fi indicată pentru „persoanele vulnerabile, vârstnice, persoanele care se află în evidență cu afecțiuni cronice”. Administrarea ar urma să înceapă în România în luna octombrie.
„După ce vom avea recomandările necesare, vom putea organiza și în România cele două tipuri de abordare. Repet: o doză suplimentară în cadrul schemei inițiale de vaccinare pentru persoanele imunodeprimate – și aici urmează să definim cu ajutorul comisiilor de specialitate din Ministerul Sănătății care sunt acele categorii de afecțiuni care au indicație de a primi trei doze de vaccin – și rapelul la cel puțin șase luni pentru aceleași categorii de persoane, la care se include, evident, și restul populației”, a explicat Valeriu Gheorghiță.
„Pentru luna octombrie, la început de lună, ne propunem să demarăm și în România această etapă, cu condiția să avem până la acel moment toate etapele premergătoare legate de recomandările internaționale”, a mai spus Valeriu Gheorghiță.
Ce se întâmplă cu vaccinarea elevilor
Valeriu Gheorghiță a explicat și ce se întâmplă în cazul elevilor. El a spus că până la 10 septembrie spațiile indentificate trebuie să fie evaluate de DSP în școli, iar în facultăți până la finele lunii octombrie.
„Ne dorim ca pentru fiecare unitate de învățământ să fie stabilită modalitatea în care se va desfășura activitatea e vaccinare: cu echipe mobile, cu cabinete proprii sau în spații arondate. Se va stabili un program în funcție de solicitări. Se va alege unul din vaccinurile aprobate pentru persoane de peste 12 ani.
Pentru programare se va face o situatie a persoanelor care își exprimă acordul și se va transmite o situație către DSP care va stabili numărul de doze care vor fi alocate către fiecare unitate de învățământ. Pentru fiecare unitate de învățământ va fi alocată câte o echipă mobilă, iar programul se va păstra. În unitățile de învățământ cu centre de vaccinare proprii se va stabili un program fără programare în platformă. Minorii trebuie să fie însoțiți de părinți sau tutori”, a declarat Gheorghiță.
Sursă foto: INQUAM Photos, George Călin