Se întâmplă în România! Au trimis sute de soldați. Vin militarii parașutiști
Așadar, cei 500 de militari francezi care au fost trimiși aici vor fi înlocuiți de un alt batalion. Dacă primele trupe care au ajuns în țara noastră făceau parte dintr-un batalion de vânători de munte, de această dată Franța a trimis în România trupe de parașutiști.
„Suntem aici în postura de a apăra Europa de Est. Vom continua să facem exerciții alături de brigada României”, a spus un soldat la Digi.
„De-a lungul timpului, am avut ocazia să participăm la toate conflictele operaționale importante. Așadar, avem oameni foarte bine pregătiți, care au venit cu noi. Avem în Franța cele mai performante tipuri de arme, pe care le-am și adus cu noi”, a explicat alt militar.
Trebuie menționat că cei 500 de militari francezi se vor antrena alături de soldații din Belgia sau Olanda.
„Lucrăm să devenim mai puternici şi să integrăm toate atuurile, pentru a face față amenințărilor primite de cei din partea cealaltă a graniței. Am învățat cum să lucrăm alături de armata României, dar şi de cea a Statelor Unite”, a spus altul.
„Eu nu am lucrat niciodată până acum cu alte ţări, şi este minunat că pot să învăţ cum lucrează fiecare. Este o binecuvântare să fiu în România. De ce? Pentru că în viața unui soldat este o realizare să ajungi să ai misiuni ca aceasta, care are o însemnătate cum nu am mai întâlnit în viaţa mea”, a mai spus unul din militari.
Franța trimis în România și foarte multă tehnică de luptă
De asemenea, Franța trimis în țara noastră și foarte multă tehnică de luptă. Este vorba despre mașini pentru infanterie, despre sisteme de apărare antiaeriană, iar până la finalul anului acesta Hexagonul vrea să aducă la centrul de instruire de aici de la Cincu şi aproximativ 20 de tancuri, care vor fi folosite în toate misiunile militarilor.
„A fost foarte important să lucrăm cu diferite ţări şi în special cu România, bineînţeles. Nu este prima mea misiune, aşadar familia mea s-a obişnuit cu astfel de situaţii. Am petrecut două săptămâni cu batalionul şi am făcut schimb de cunoştinţe, experienţe, proceduri”, a completat altul dintre ei.