Economistul a atras atenția unei situații foarte grave din România. Potrivit informațiilor transmise de Mircea Coșea, o mare parte a populației, cu venituri medii sau sub-medii, nu mai are acces la alimentele de bază.

„Acum o lună jumătate am spus un lucru foarte clar, asistăm la speculă. (…) În iulie 2022, Guvernul României a dat o ordonanță de urgență extrem de inteligentă, împotriva speculei, dar care nu se aplică. Ea se aplică doar în stare de urgență militară. Dar marea parte a populației, care are venituri medii sau sub-medii, nu mai are acces la alimentele de bază”, a declarat Mircea Coșea, conform romaniatv.net

Mircea Coșea spune că autoritățile trebuie să intervină cât mai repede posibil

De asemenea, economistul a prezentat un caz îngrijorător. Acesta a spus că o legătură de lobodă a ajuns să coste aproape cât un kilogram de carne, lucru deloc normal. În acest context, spune el, autoritățile trebuie să intervină cât mai repede posibil.

„Parlamentul ar trebui să se adune și în două-trei ore să scoată din OUG această prevedere, să pună altceva în locul ei, pentru ca Consiliul Concurenței, Protecția Consumatorului, ANAF și ceilalți să poată intervină și să lucreze împotriva speculei. Nu se poate așa ceva, este speculă curată! În ultimele luni a scăzut prețul la energie, a scăzut prețul la gaze, deci e normal ca produsele pe care le avem pe piață să fie mai ieftine. Dar ele nu sunt.

Continuăm să importăm. Am redus suprafața de cultivare a cepei, la 10%. O legătură de lobodă a ajuns să coste aproape cât un kilogram de carne, ceea ce nu e normal. Trebuie intervenit. Consiliul Concurenței a început să lucreze. E târziu. Dar să facă ceva!”, a mai spus economistul.

Prețul zahărului crește și mai mult

Amintim că zahărul, consumat în foarte multe produse de la ciocolată şi până la băuturi acidulate şi patiserie, devine din ce în ce mai scump, ceea ce creşte costurile pentru industria alimentară şi pune noi presiuni la adresa inflaţiei mondiale a produselor alimentare, potrivit informațiilor publicate de Bloomberg.

Preţurile la zahăr rafinat au atins în această săptămână cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu şi sunt pe cale să înregistreze un salt de 11% numai pe parcursul lunii martie, cel mai puternic avans lunar de după 2021.