Clienții pot simți deja o creștere palpabilă a prețurilor la alimente, care au crescut cu 22,35%. În scurta perioadă de o lună, din ianuarie până în februarie, costul legumelor și conservelor de legume a crescut cu 4,88%, în timp ce cartofii au înregistrat o creștere de 4,61%.

Simultan, peștele proaspăt, brânza, ouăle, zahărul, laptele, carnea de pasăre, produsele de morărit și de panificație au înregistrat salturi variind de la 1,01% la 2,78%. La rândul ei, berea a înregistrat o creștere de 1,63% a prețului, conform romaniatv.net

Ar putea fi înregistrate cele mai mari prețuri din ultimii 30 de ani

Adrian Negrescu, consultant economic, a spus că românii s-ar putea confrunta cu cele mai mari prețuri din ultimii 30 de ani.

„Prețurile produselor alimentare se vor afla în prim plan în perioada următoare și nu exclud ca de Paște să avem cele mai mari prețuri din ultimii 30 de ani, din România. Este vorba despre dorința supermarketurilor de a specula vânzările în creștere cu ocazia sărbătorilor.

Inflația se va diminua semnificativ din a doua parte a anului măcar din prima efectului de bază. Anul trecut prețurile au crescut cel mai mult în toamna lui 2022, astfel că în toamna lui 2023 nu vom mai putea înregistra creșteri de peste 20-30% cât am văzut atunci. Prețurile se vor tempera, dar vor continua să crească.

Puterea de cumpărare a românilor va continua să scadă pe tot parcursul acestui an, iar presiunea pe consum, principalul motor al economiei, se va accentua. Abia din 2024, în cazul în care toate stelele se vor alinia din punct de vedere economic, să ne așteptăm la o reducere semnificativă a inflației și la o revenire a consumului”, a spus Adrian Negrescu pentru sursa menționată.

Inflația va continua să crească în România

De asemenea, acesta a spus că inflația va continua să crească în România cu rate de peste 10% în lunile următoare.

„Inflația va continua să crească în România cu rate de peste 10% în lunile următoare și abia din a doua parte a anului, probabil din toamna acestui an, să ajungem la o inflație de 8-9%. Depinde însă de modul în care autoritățile vor gestiona problema energiei și a gazelor, fiind principalele cauze ale creșterilor de prețuri din România. În momentul de față avem prețuri plafonate la energie și gaze, prețuri care sunt mai mari decât cele din piața liberă.

Noi am plafonat prețul gazelor la 0,31 de lei pe kilowatt/ oră în condițiile în care în piață prețurile sunt pe la 0,24. Deci cred că o flexibilizare a acestui mecanism de plafonare în sensul scăderii costurilor cu energia și gazele ar ajuta atât românii, cât și firmele care sunt nevoie să plătească sume mai mari pentru aceste principale utilități care duc la scumpirile din economie. Dacă vom menține aceste praguri de preț, inflația va continua să crească”, a declarat Adrian Negrescu.

La rândul său, guvernatorul BNR Mugur Isărescu a spus că specialiștii sunt foarte temperați atunci când vine vorba de inflație.

„Datele sunt bazate pe informaţiile din prezent şi cu politicile care ştim că vor fi urmate, nu sunt nerealiste. Însă, au un anumit grad de risc. Nu ştim ce se va întâmpla cu războiul de la graniţă, nu ştim ce se va întâmpla cu preţurile produselor de bază. Este o prognoză foarte temperată. Nu ne-am aventurat să spunem: doborâm inflaţia. Suntem extrem de temperaţi”, a declarat Mugur Isărescu la prezentarea raportului trimestrial asupra inflaţiei din februarie 2023.