Cozonacii, aproape nelipsiți de pe masa românilor în prag de sărbătoare, prezintă anumite pericole pentru sănătate, în cazul în care este achiziționat din comerț. Dacă nu preparăm în mod tradițional acasă cozonacul, ANPC avertizează că trebuie să fim foarte atenți la eticheta produsului cumpărat.
Dacă în trecut se punea un accent deosebit pe prepararea cozonacului în mod tradițional, „în casă”, astăzi, având în vedere dezvoltarea locațiilor tip patiserii, consumatorul apelează tot mai mult la serviciile acestora. Chiar dacă este o variantă facilă, care scutește consumatorul de efortul preparării acestuia, ANPC atrage atenția că de multe ori omitem aspecte importante în ceea ce privește produsul cumpărat.
Dezavantajul cozonacului din comerț
Mihai Culeafă, președintele Autorității Naționale Pentru Protecția Consumatorilor, alături de o mică parte din echipa de control, atrage atenția consumatorilor asupra dezavantajele cozonacilor achiziționați din comerț, care fac referire la conținutul lor. Acesta subliniază, de asemenea, importanța cunoașterii etichetei produsului respectiv.
„Analizând etichetele mai multor cozonaci din comerț se constată existența unor E-uri care ar trebui să îngrijoreze consumatorul și să îl determine să nu acorde încredere produsului doar pe baza ambalajului sau aspectului. Printre substanțele regăsite se numără și tartazina (E102), coloranții artificiali, precum E122, E123 sau E127, care au efecte dăunătoare și care ar trebui să alarmeze consumatorul cu privire la produsele care le conțin”, se arată în comunicatul transmis de ANPC.
Eticheta, principalul criteriu de selecție al cozonacului
În ceea ce privește eticheta, Mihai Culeafă îi sfătuiește pe români să o privească ca pe un criteriu principal de selecție a produselor, nicidecum ca pe o informație facultativă.
Trebuie să ținem seama de ingrediente, dar și de indicațiile de pe etichetă, cum ar fi data valabilității produsului, valoarea nutrițională, condițiile de păstrare, prezența alergenilor, procentajul unor ingrediente etc. De asemenea, starea sau aspectul ambalajului sau a spațiului de depozitare pot reflecta calitatea produsului.
„Am vrut să explicăm consumatorilor ce înseamnă cu adevărat o etichetă transparentă, ce trebuie să urmărim atunci când mergem la cumpărături și, nu în ultimul rând, care este denumirea anumitor E-uri de care trebuie să ne ferim. Am decis să facem acest material prin care să venim cu explicații, având în vedere faptul că foarte multe etichete folosesc un limbaj mult prea tehnic, dificil, iar consumatorii se află în fața unei decizii care, deși nu ar trebui să le ridice probleme, li se pare complicată. Cauza stă în terminologia cu care nu sunt deloc familiarizați”, a declarat președintele Autorității.