Se întâmplă în toate magazinele din România! Este informația momentului pentru toți românii

magazin cumparaturi supermarket

SURSA FOTO: Dreamstime

Se întâmplă în toate magazinele din România! Toți oamenii sunt afectați direct de scumpirea alimentelor de bază. Iată cât au ajuns să coste ouăle în magazinele alimentare din UE.

Prețul ouălor a atins un nivel record în UE

Inflația și gripa aviară care a omorât milioane de păsări au făcut ca preţul ouălor să ajungă la un nivel record în toată lumea. Din nefericire, în România au avut loc cele mai mari scumpiri din toată Uniunea Europeană, potrivit Comisiei Europene (CE). Deocamdată, însă, fermierii români spun că reușesc să acopere consumul intern.

De când au început să crească prețurile alimentelor de bază, restaurantele locale fac eforturi mari pentru a avea ouă în stoc. De exemplu, într-un simplu local din București, tot ce se gătește conţine ou, iar bucătarii folosesc într-o singură lună 5.000 de ouă.

„Unul dintre principalii producători a avut o sincopă în producție, sau a exportat mai mult, și toți ceilalți care se aprovizionau de acolo au migrat către ceilalți producători sau distribuitori locali. Și atunci s-a resimțit și la noi. În luna decembrie a fost o sincopă în aprovizionare și unul dintre furnizorii noștri ne-a amânat una dintre livrări din cauza stocului limitat”, a declarat, miercuri, proprietarul unui restaurant din București, relatează PRO TV.

Potrivit monitorizării prețurilor alimentelor din UE realizată de Comisia Europeană (CE), prețul ouălor a început să crească la începutul lui 2022 și nu s-a mai oprit de atunci. Scumpirea s-a accentuat în octombrie 2022, atingând un nivel record în decembrie 2022. În prezent, prețul produselor alimentare de bază este mai mare în România decât în Franța, Spania ori Italia.

„S-au închis multe ferme, au fost foarte scumpe furajele. Înainte de războiul din Ucraina, era undeva la 1,8 kilogramul de grâu și porumb și vindeai un ou cu 60 de bani. Energie, combustibil, salarii”, a explicat producătorul Enache Aurel, potrivit sursei citate anterior.

În alte state, prețul ouălelor a crescut și mai mult. De exemplu, în Statele Unite ale Americii și în Japonia se vorbește deja despre o criză a ouălor. În ultimul an, gripa aviară a ucis milioane de păsări, iar inflația a dus la scumpiri fără precedent în magazinele alimentare. În Noua Zeelandă, de exemplu, oamenii au început să își cumpără găini ca să fie siguri că nu rămân fără ouă.

România nu se confruntă, încă, cu focare de gripă aviară

Potrivit inspectorilor sanitari, în fermele ori în gospodăriile din România nu sunt, momentan, focare de gripă aviară. Au fost înregistrate, însă, 24 de cazuri de boală confirmate la păsări sălbatice, cele mai multe în județele Neamț, Suceava și Bacău, care dacă nu sunt ținute în frâu, pot ajunge ușor la păsările de curte.

Într-un an de zile, România produce în jur de cinci miliarde și jumătate de ouă, potrivit Institutului Național de Statistică (INS), însă importăm multe ouă din Polonia, Bulgaria și Ungaria și exportăm spre Bulgaria, Italia și Germania. În 2022, de exemplu, România a exportat cea mai mare cantitate de ouă din ultimii cinci ani – aproape 20.000 de tone.