Se întâmplă în toate magazinele din România. Guvernul a luat decizia astăzi, 16 mai

Marcel Ciolacu

Marcel Ciolacu/SURSA FOTO: Capital.ro

Marcel Ciolacu a anunțat, la începutul ședinței de Guvern de joi, 16 mai, că autoritățile competente vor lua măsuri decisive împotriva comercianților și producătorilor care au înșelat consumatorii din România. Acesta spune că este vorba despre ANPC și Consiliul Concurenței.

ANPC și Consiliul Concurenței iau măsuri împotriva celor care au înșelat consumatorii

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că autoritățile competente, precum ANPC și Consiliul Concurenței, vor lua măsuri decisive împotriva comercianților și producătorilor care au înșelat consumatorii din România.

Autoritățile spun că ei au apelat la un așa numit truc. Atunci când Guvernul a impus plafonarea prețurilor, producătorii au optat pentru reducerea gramajului produselor. Astfel, clienții nu au observat o scădere reală a prețurilor.

”Facem deja un pas important și în problema reducerii gramajului, dar a păstrării prețului, acest tip de scumpire mascată, de înșelare a clienților. Președintele ANPC a pus în transparență decizională ordinul care impune procesatorilor să semnaleze clar orice micșorare a gramajului produselor, cu toate detaliile necesare. Protejăm mai ales puterea de cumpărare a celor cu venituri mici și medii, cei mai afectați de aceste practici înșelătoare.

Un alt tip de intervenție la fel de necesară este a Consiliului Concurenței și va exista un control asupra pieței detergenților unde există creșteri de prețuri total nejustificate. Vrem să întregim astfel cadrul măsurilor de stopare a scumpirilor demarat prin mecanismele de plafonare a prețurilor.”, a declarat Marcel Ciolacu.

Noi obligații pentru comercianții din România

Potrivit unei noi inițiative legislative, comercianții care comercializează produse preambalate cu modificări în cantitate vor trebui să afișeze o notificare pentru a informa cumpărătorii, chiar dacă prețul rămâne neschimbat.

Afișul trebuie să fie bine vizibil, ușor de citit și să aibă aceeași dimensiune ca și celelalte informații de pe ambalaj, fiind expus pe toată perioada în care produsele sunt disponibile spre vânzare.

Producătorii au început să lanseze pe piață produse cu greutate diferită, fie mai mică, fie mai mare, decât cea specificată în reglementările referitoare la limitarea adaosului comercial.

Această tactică de reducere a cantității produsului, cunoscută sub numele de „shrinkflation”, a devenit tot mai întâlnită în România. Aceasta a devenit cunoscută în special după ce Guvernul a impus o limitare a adaosului comercial pentru alimentele de bază.

Această măsură s-a dovedit extrem de eficientă. Prețurile la unele alimente de bază au scăzut chiar și cu 30%.

„Cer tuturor autorităților de control din România să intervină urgent. Iar în paralel, să pregătim o reglementare, pe modelul francez: producătorii să fie obligați să semnaleze vizibil pe ambalaj că au redus gramajul, dacă prețul produsului a rămas neschimbat. Și, evident, sancțiuni dure pentru nerespectarea acestei obligații”, a spus Marcel Ciolacu.

Astfel, producătorii au redus subtil gramajul produselor, fără să ajusteze prețurile. În multe cazuri, ambalajul rămâne neschimbat pentru a evita suspiciuni.

Marcel Ciolacu/SURSA FOTO: captură ecran Facebook/Partidul Social Democrat

Stabilizarea prețurilor

Impunerea unor limite asupra adaosului comercial a condus la anumite fluctuații sezoniere ale prețurilor la alimente.

Această măsură a redus speculațiile de pe piață și a contribuit la stabilizarea prețurilor la produsele alimentare. Această politică economică a avut un impact pozitiv asupra temperării inflației generale.