A intrat în vigoarea Legea nr. 307/2022 a laptelui și a produselor lactate
Cu câteva zile în urmă, a fost publicată în Monitorul Oficial, Legea nr. 307/2022 a laptelui și a produselor lactate, care a intrat în vigoare chiar azi, 20 noiembrie 2022. Potrivit acesteia, denumirea de „lapte” sau „produse lactate” nu mai putea fi folosită în cazul produselor vegetale. Pe scurt, denumirile precum „lapte de soia”, „lapte de migdale”, „lapte de ovăz”, „smântână vegetală” sau „brânză vegetală” nu vor mai putea fi trecute pe etichetele produselor alimentare.
Contravențiile prevăzute în noua lege se pot sancționa cu amenzi cuprinse între 20.000 lei și 50.000 lei, precum și cu sancțiunea contravențională complementară de oprire temporară de la comercializarea produselor până la remedierea deficiențelor și suspendarea autorizației de prelucrare/producție/comercializare pentru o perioadă de 30 de zile.
Ce prevede noua lege?
„Prezenta lege reglementează sectorul laptelui și al produselor lactate, al produselor care conțin ca ingrediente lapte sau produse lactate, al produselor pe bază de lapte cu adaos de alte grăsimi și/sau proteine, altele decât cele lactate, cu privire la denumirea produselor, prezentarea, etichetarea și comercializarea acestora, urmărind în principal sănătatea populației, satisfacerea necesităților de consum ale tuturor categoriilor de consumatori, respectarea condițiilor de igienă și informarea corectă a consumatorilor.(…)
Este interzisă inscripționarea pe eticheta laptelui și a produselor lactate a sintagmei ”Produs românesc” dacă nu sunt respectate prevederile art. 2 din Legea nr. 168/2017 privind instituirea zilei de 10 octombrie – Ziua națională a produselor agroalimentare românești.(…)
Produsele pe bază de lapte cu adaos de alte grăsimi și/sau proteine, altele decât cele lactate, se comercializează într-un spațiu de prezentare și vânzare bine delimitat, pe rafturi separate față de laptele și produsele lactate autentice, cu informarea explicită către cumpărător a conținutului acestor produse.(…)
Prevederile se aplică și în cazul meniurilor și rețetelor mâncărurilor, produselor de patiserie, de pizzerie, de fast-food și de cofetărie și al produselor culinare din alimentația publică la prepararea cărora s-au utilizat produse pe bază de lapte cu adaos de grăsimi și/sau proteine, altele decât cele lactate. Meniurile unităților de alimentație publică vor menționa toate produsele lactate fabricate cu grăsimi și/sau proteine, altele decât cele lactate, folosite ca atare sau în combinații sau ca ingrediente în produsele de bază folosite în rețete.
Orice neconformitate depistată de autoritățile competente de control este notificată direct operatorului economic sub a cărui denumire se comercializează produsul alimentar; dacă operatorul nu are sediul în România, notificarea se face importatorului sau distribuitorului produselor alimentare provenite din Uniunea Europeană.
În cazul modificării informațiilor de pe etichetă de către comerciant, acesta va fi sancționat în conformitate cu prevederile legislației în vigoare.”, scrie în legea respectivă.