Pe data de 15 septembrie, în România vor ajunge primele doze de vaccin antigripal. Săptămâna trecută, Ministrul Sănătăți, anunță că vor fi aduse 1 milion de doze pentru imunizarea populației.

După cum s-a stabilit cu câștigătorul licitației, livrarea se va face începând cu 15 septembrie, iar locul unde vor ajunge dozele va fi la fiecare direcție de sănătate publică.

„Am luat toate măsurile astfel încât anul acesta să nu mai avem întârzieri în asigurarea vaccinului antigripal. Achiziţia se realizează în baza unui acord-cadru încheiat pe o perioadă de 2 ani şi astfel reuşim să asigurăm aprovizionarea la timp şi să demarăm campania de vaccinare în beneficiul celor care au nevoie de acest tip de prevenţie”, a declarat ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, citată în comunicat.

Ministerul Sănătății dorește să reducă la maximum numărul îmbolnăvirilor. Vaccinarea se va face în cadrul cabinetelor medicilor de familie și în unitățile sanitare cu pat. De asemenea, primii vaccinați vor fi cei cu risc ridicat de îmbolnăvire, mai exact personalul medical, persoanele cu vârsta de peste 65 de ani, cei cu probleme respiratorii, boli cronice, boli respiratorii și cardiovasculare, copii, gravide, după cum recomandă OMS șI ECDC, potrivit Bugetul.ro.