Falsificatorii de bani sunt din nou în colimatorul poliției, de data asta pentru o nouă metodă. Polițiștii și procurorii fac miercuri dimineața patru percheziții domiciliare în București într-un dosar de constituire a unui grup infracțional organizat, punere în circulație de valori falsificate şi înşelăciune.

Suspecții ar fi încărcat bancomate cu bancnote de 500 de euro false.

 

Potrivit IGPR, din cercetări a reieșit că, în cursul lunii noiembrie, o unitate bancară ar fi fost prejudiciată cu aproximativ 240.000 de euro, prin încărcarea în bancomate, pe parcursul a 3 zile, a 486 de bancnote, în valoare de 500 de euro, falsificate.

Doar 6 bancnote false au fost depistate în aparate

Dintre acestea, doar șase bancnote ar fi fost reținute de aparatele multifuncționale, restul fiind acceptate.
„În cauză s-a reținut că, în cursul lunii noiembrie, o unitate bancară a fost prejudiciată cu suma de aproximativ 240.000 euro, prin încărcarea în bancomate, pe parcursul a 3 zile, a 486 de bancnote în valoare de 500 euro falsificate.

Dintre acestea, doar șase bancnote au fost reținute de aparatele multifuncționale, restul fiind acceptate.

Bancnotele fac parte dintr-un tip de fals foarte periculos, fiind cunoscute la nivel european atât pentru calitatea superioară a contrafacerii, cât și pentru faptul că sunt imposibil de detectat cu ochiul liber”, a transmis Poliția.

Două persoane vor fi duse la sediul DIICOT pentru audieri. Activitatea judiciară este realizată cu sprijinul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate – Serviciul Antidrog, suportul tehnico-criminalistic fiind asigurat de Institutul Naţional de Criminalistică.

La acţiune participă Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei şi Unitatea Tehnico-Canină a Jandarmeriei. Suportul de specialitate a fost asigurat de către DIICOT – Biroul Tehnic şi de Criminalistică.

Bani falși au fost descoperiți și în Teleorman

Acum câteva zile, trei bărbați din Teleorman au intrat pe mâna poliției, după ce au pus în circulație mai multe bancnote false.

Cei trei bărbați din Teleorman, cu vârste cuprinse între 28 și 39 de ani, sunt cercetați pentru că au plasat, la diferite societăți economice, bani falși.

Anchetatorii au descoperit că cei trei au pus în circulație 18 bancnote false, fiecare în valoare de 50 de euro.

Polițiștii de la Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate au efectuat patru percheziții domiciliare, iar pe numele celor trei bărbați au fost emise ordonanțe de reținere.

De asemenea, unul dintre suspecți a fost plasat sub control judiciar.