Republica Moldova continuă să primească sprijin din partea României!
Ce i-a transmis Klaus Iohannis, vineri, preşedintelui Maia Sandu?
Preşedintele Klaus Iohannis şi preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, au avut vineri, 6 mai, o convorbire telefonică.
Cei doi oficiali au analizat evoluţiile actuale privind situaţia de securitate din regiune, precum şi implicaţiile multidimensionale ale conflictului din Ucraina asupra Republicii Moldova şi la nivel regional, se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.
Ţara vecină va putea beneficia, foarte curând, de un sprijin financiar direct în valoare de 10 milioane de euro, acesta urmând să fie operaţionalizat în perioada imediat următoare. Totul face parte dintr-un program de asistenţă tehnică şi financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro.
Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat, şi cu această ocazie, sprijinul ferm pe care România îl acordă Republicii Moldova în vederea integrării în Uniunea Europeană.
Comunicatul integral al Administraţiei Prezidenţiale referitor la discuţia dintre Klaus Iohannis şi Maia Sandu
„Președintele României, Klaus Iohannis, a avut vineri, 6 mai 2022, o convorbire telefonică cu Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu.
Cu acest prilej, cei doi Președinți au discutat și analizat evoluțiile actuale privind situația de securitate din regiune și implicațiile multidimensionale ale conflictului din Ucraina asupra Republicii Moldova și la nivel regional.
Președintele Klaus Iohannis a reiterat solidaritatea deplină a țării noastre cu Republica Moldova, analizând împreună cu omologul său noi opțiuni concrete de sprijin pe care România îl poate oferi, în continuare, în această criză, pe toate palierele.
În acest context, Președintele României a informat cu privire la faptul că a semnat în cursul zilei de ieri Decretul privind promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind implementarea programului de asistență tehnică şi financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro acordat de România Republicii Moldova, semnat la Chișinău, la 11 februarie 2022.
De asemenea, Președintele Klaus Iohannis a dat asigurări că sprijinul financiar direct în valoare de 10 milioane de euro către Republica Moldova, anunțat de România cu ocazia Conferinței privind Platforma de sprijin pentru Republica Moldova, organizată la 5 aprilie 2022 la Berlin și co-prezidată de România, Germania și Franța, va fi operaționalizat în perioada imediat următoare.
Au fost abordate și evoluțiile recente înregistrate în regiunea separatistă Transnistria, Președintele României reiterând poziția țării noastre privind susținerea deplină pentru apelul la calm şi responsabilitate al Preşedintelui Maia Sandu. Cei doi șefi de stat au condamnat, totodată, orice provocări și tentative de a atrage Republica Moldova în acțiuni care pot pune în pericol pacea și securitatea Republicii Moldova.
Președintele Klaus Iohannis a reiterat și cu acest prilej sprijinul ferm al României pentru integrarea europeană a Republicii Moldova și angajamentul țării noastre de a sprijini în mod activ și concret acest proces, inclusiv prin asistența acordată în această perioadă pentru completarea părții a doua a chestionarului transmis Republicii Moldova de către Comisia Europeană în vederea fundamentării Opiniei pentru acordarea statutului de candidat pentru aderarea la UE.
La rândul său, Președintele Maia Sandu a exprimat apreciere și mulțumiri pentru măsurile de sprijin oferite de România, în special în acest context dificil.”