Între timp, primul proces pentru crime de război al unui soldat rus a început, vineri, la Kiev. Un tânăr de 21 de ani, dintr-o unitate de tancuri a Rusiei, capturat de ucraineni, este acuzat că a împușcat un civil în prima săptămână a războiului, relatează AP.
La sol, forțele ruse au lovit zone din centrul, nordul și estul Ucrainei, inclusiv ultimul focar de rezistență din Mariupol, ca parte a ofensivei de a lua regiunea industrială Donbas. În schimb, Ucraina a recucerit unele orașe și sate din nord-est.
La două luni și jumătate după ce invadarea Ucrainei a provocat o undă de șoc în rândul statelor vecine Moscovei, președintele și prim-ministrul Finlandei au anunțat deja că țara ar trebui să solicite imediat aderarea la NATO.
Aderare fără întârziere
Președintele finlandez Sauli Niinisto și premierul Sanna Marin au arătat într-o declarație comună că Finlanda „trebuie să aplice pentru aderarea la NATO fără întârziere” și și-au exprimat speranța că pașii politici necesari la nivel național vor fi făcuți în următoarele zile.
„Mesajul meu este clar: Finlanda își va asigura securitatea. Acest lucru nu se va face în detrimentul nimănui”, a declarat Niinisto săptămâna trecută. AP amintește, de altfel, că poziția finlandezilor față de NATO s-a schimbat rapid după invazia Rusiei în Ucraina.
Rusia încercuită de țări NATO în Marea Baltică și Arctica
Acest lucru ar reprezenta o schimbare majoră în peisajul de securitate al Europei: Suedia a evitat alianțele militare timp de mai bine de 200 de ani, în timp ce Finlanda a adoptat neutralitatea după înfrângerea țării de către URSS în cel de-Al Doilea Război Mondial.
O astfel de extindere a alianței militare ar lăsa Rusia încercuită de țări NATO în Marea Baltică și Arctica și ar echivala cu un eșec usturător pentru președintele Vladimir Putin, care, deși spera să spargă NATO în Europa, acum asistă la contrariul.
Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că alianța va primi Finlanda și Suedia cu brațele deschise.
Ministerul de Externe rus a avertizat că Moscova „va fi forțată să ia măsuri cu caracteristici tehnico-militare și alte caracteristici pentru a contracara amenințările emergente la adresa securității sale naționale”.
Va fi un scenariu catastrofal!
Potrivit AP, furnizare de arme și sprijin militar NATO către Ucraina a fost esențială pentru capacitatea surprinzătoare a Kievului de a împiedica invazia, iar Kremlinul a avertizat din nou că acest ajutor dat Ucrainei ar putea duce la un conflict direct între NATO și Rusia.
„Există întotdeauna riscul ca un astfel de conflict să se transforme într-un război nuclear pe scară largă, un scenariu care va fi catastrofal pentru toți”, a declarat Dmitri Medvedev, vicepreședinte al Consiliului de Securitate.
”În contextul războiului proxy declanșat de țările occidentale cu Rusia, vreau să articulez încă o dată foarte clar lucruri care sunt deja atât de evidente pentru toți oamenii rezonabili. Pomparea către Ucraina de arme, pregătirea trupelor sale de către țările NATO pentru a folosi echipamentele occidentale, trimiterea de mercenari și desfășurarea de exerciții de către țările Alianței din apropierea granițelor noastre cresc probabilitatea unui conflict direct și deschis între NATO și Rusia”, a scris recent Medvedev.