Se întâmplă miercuri, 16 februarie! Anunțul cumplit venit din Ucraina. Președintele a fost informat

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat că a fost informat că ziua de miercuri, 16 februarie, va fi ziua în care Rusia va ataca țara aflată la granița cu România. Informația vine la scurt timp după ce ministrul francez de externe a spus că "toate elementele" sunt reunite pentru o ofensivă puternică a Rusiei. Premierul britanic anunțase, de asemenea, că un atac al Ucrainei este posibil să aibă loc în următoarele 48 de ore.

Ni se spune că 16 februarie va fi ziua atacului

Se presupune că Rusia va ataca Ucraina miercuri, 16 februarie, iar președintele Volodimir Zelenski a anunțat că a semnat un decret prin care ucrainenii vor arbora steagul național și vor fredona imnul țării.

„Ni se spune că 16 februarie va fi ziua atacului. Vom face din ea o zi a unirii. Decretul a fost deja semnat. Vom atârna steaguri naționale, vom pune panglici albastre-galbene și vom arăta lumii unitatea noastră. Avem o mare aspirație europeană. Vrem libertate și suntem gata să luptăm pentru ea”, declară președintele Ucrainei.

Provocare fără precedent pentru Europa

De asemenea, Volodimir Zelenski a mai spus că ”escaladarea crizei la frontiera ucraineano-rusă reprezintă o provocare fără precedent pentru Europa şi la nivel mondial. De aceea, este foarte important ca partenerii să susţină ţara noastră la nivel economic şi în domeniul apărării”.

„Eu am afirmat în mod repetat că, fără Ucraina, este imposibilă configurarea securităţii Europei. Securitatea Ucrainei este securitatea Europei, astfel că doar împreună putem găsi modalităţi de apărare şi protejare a copiilor noştri”, a subliniat Volodimir Zelenski, potrivit CNN.

Volodimir Zelenski a mulțumit Germaniei pentru susținere

În plus, președintele Ucrainei a mulțumit Germaniei pentru susținere, subliniid că aceasta reprezintă unul dintre ”partenerii esențiali din Europa”. El mai spune că ”investițiile  germane vor fi garanţiile relaţiilor noastre stabile şi stabilităţii creşterii economice”.

De partea cealaltă, cancelarul german Olaf Scholz a reamintit că susține suveranitatea Ucrainei, spunând că ”din punctul de vedere al Germaniei,  suveranitatea Ucrainei nu este negociabilă, nici integritatea teritorială a acestei ţări. De aceea, aşteptăm din partea Rusiei paşi concreţi în sensul diminuării actualelor tensiuni. Obiectivul nostru comun este evitarea unei escaladări a crizei. De aceea, depunem eforturi intense, în strânsă coordonare şi cu totală încredere cu partenerii noştri şi cu aliaţii din Uniunea Europeană şi din NATO”.

„Dacă Rusia va leza din nou integritatea teritorială a Ucrainei, vom şti ce să facem, vor fi sancţiuni masive şi eficiente, decise împreună cu aliaţii noştri”, a avertizat Olaf Scholz.

De asemenea, el a anunțat încă o linie de creditare destinată Ucrainei, în valoare de 150 de milioane de euro, în plus faţă de asistenţa actuală, tot de 150 de milioane de euro.