Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a vorbit duminică despre modul în care românii vor putea vota. Acesta a declarat, la Arena Naţională, că persoanele carantinate, în izolare sau care prezintă acte medicale vor putea vota cu urna mobilă la alegerile parlamentare din 6 decembrie.

Totodată, el a vorbit despre modul în care o persoană este carantinată sau izolată. Potrivit ministrului, persoana în cauză trebuie să apară într-o anchetă epidemiologică.

„Până în dimineaţa zilei de 6 (n.r. decembrie), toţi cei care sunt în carantină sau izolare să aibă aceste decizii pentru a putea face solicitarea către urna mobilă.

O persoană trebuie să apară într-o anchetă epidemiologică ca să facem acea carantinare sau izolare. Solicită DSP-ului să fie evaluată în cadrul acelei anchete. (…) Noi luăm aceste decizii de carantinare şi izolare în urma unor anchete epidemiologice”, a spus Nelu Tătaru.

Ancheta epidemiologică decide

În același timp, ministrul a mai subliniat faptul că ancheta epidemiologică va decide persoanele care vor intra în carantină sau izolare, iar cei care vor solicita urna mobilă în acest context, trebuie să aibe o dovadă a unei decizii de carantinare sau un act medical pentru a confirma acest lucru.

”Haideţi să lăsăm totuşi ancheta epidemiologică să fie cea care decide care am fost contact direcţi şi care suntem carantinaţi sau izolaţi. (…) Cu urna mobilă (n.r. vor vota) cei care fac dovada unei decizii de carantinare, izolare sau un act medical care să poată confirma…

Eu spun că toţi cei care vor avea decizii de izolare, carantinare sau act medical doveditor vor putea vota cu urna mobilă”, a mai afirmat ministrul Tătaru, răspunzând întrebărilor jurnaliştilor.

Totodată, ministrul Sănătății a mai subliniat faptul că ancheta epidemiologică pentru fiecare caz trebuie să fie făcută în 24 de ore.

Sursa foto: INQUAM Photos, Liviu Chirica