Telefoanele mobile, în dulapuri
Conform noilor reglementări, aceștia vor trebui să își depună telefoanele în dulapuri dimineața, înainte de a intra la cursuri, iar dispozitivele vor putea fi folosite doar după terminarea programului școlar.
Decizia vine ca parte a unei măsuri mai largi adoptate de autoritățile franceze pentru a reduce distragerile în școli și a îmbunătăți concentrarea elevilor. Începând din 2018, Franța interzicea deja telefoanele în școlile gimnaziale, dar noile reglementări aduc o restricție suplimentară, oferind o aplicare mai strictă a măsurii.
„Pauza digitală” a fost deja testată
Potrivit ministrului Educației din Franța, măsura va contribui la îmbunătățirea atmosferei educaționale și va ajuta elevii să interacționeze mai mult unii cu alții.
„Pauza digitală” a fost deja testată într-un program pilot în 100 de școli gimnaziale, iar rezultatele au fost extrem de pozitive.
Fără telefoane, elevii au devenit mai implicați în activitățile școlare, s-a înregistrat o creștere a exercițiilor fizice și a interacțiunii sociale, iar cazurile de intimidare au scăzut. Aceste observații au fost susținute și de părinți, dar și de profesori, care consideră că măsura va aduce beneficii pe termen lung pentru educația elevilor.
Ce spun oficialii noștri
Franța nu este însă singura țară care adoptă măsuri stricte privind telefoanele mobile în școli. În România, ministrul Educației, Daniel David, a subliniat într-o recentă emisiune la Medika TV că reglementările referitoare la utilizarea telefoanelor mobile sunt foarte clare și trebuie respectate de toate unitățile de învățământ.
Deși există o lege, o hotărâre de guvern și un ordin de ministru care interzic folosirea telefoanelor în timpul activităților educaționale, cu excepția cazului în care profesorii permit acest lucru, părinții și profesorii de multe ori uită aceste reglementări.
„Lucrurile sunt foarte clare, doar părinții uită că lucrurile sunt clare și profesorii uită că lucrurile sunt clare”, a declarat Daniel David.
Acesta a subliniat că nu ar trebui să mai existe întrebări suplimentare din partea părinților sau a cadrelor didactice, având în vedere că există o reglementare completă privind utilizarea telefoanelor în timpul orelor.
Ministrul a menționat că, de exemplu, elevii nu au voie să folosească telefonul în timpul orelor de matematică, fizică sau chimie, decât dacă profesorul le permite să folosească telefonul pentru anumite activități educaționale, cum ar fi calculul sau accesarea unui site pentru exerciții.
Legea există deja, doar că trebuie și respectată
Potrivit acestuia, reglementările sunt deja suficient de clare și nu mai sunt necesare măsuri suplimentare.
„Există o lege, dincolo de lege există o hotărâre de guvern, dincolo de hotărârea de guvern există un ordin de ministru, ai toate nivelurile pe care le dorești, care ți se spune că telefonul și conectarea la telefon nu pot fi utilizate în timpul activității educaționale decât cu acordul profesorilor”, a explicat ministrul.
Daniel David a subliniat că, deși reglementările sunt clare, atât părinții, cât și profesorii continuă să adreseze întrebări și să caute soluții, în loc să aplice regulile deja existente. Ministrul a afirmat că nu mai există nimic de făcut în acest sens, având în vedere că există un cadru legislativ bine stabilit.
Prevenirea fenomenelor de bullying
În contextul în care numeroase studii arată efectele negative ale utilizării excesive a telefoanelor mobile asupra concentrării elevilor, atât în Franța, cât și în România, autoritățile par hotărâte să aplice măsuri clare și stricte.
Aceste reglementări nu doar că vizează reducerea distragerilor în timpul orelor, dar și îmbunătățirea relațiilor sociale și a activităților fizice ale elevilor, precum și prevenirea fenomenelor de bullying.