Cristian Buşoi, europarlamentar din partea PNL şi membru al familiei Popularilor Europeni, a salutat adoptarea unei rezoluţii vitale pentru viitorul Uniunii Europene, care va influenţa puternic toate ţările membre şi modul în care acestea îşi vor produce energia.
Europarlamentarul PNL Cristian Buşoi salută, într-un mesaj postat pe pagina sa de socializare, adoptarea Rezoluției privind Acordul Verde European. Votul dat în Parlamentul European este un semnal clar că de-carbonizarea este un obiectiv strategic al Uniunii pentru perioada următoare.
Buşoi a dorit să sublinieze faptul că temerile privind eliminarea energiei nucleare și a gazului sunt nejustificate. Rezoluţia nu interzice folosirea acestor combustibili, explică europarlamentarul liberal.
În plus, Cristian Buşoi vorbeşte despre o poziţie mai articulată a României, atât în dezbaterile politice, precum şi în momentele când trebuie să-şi exprime poziţia pe legislaţie. El arată şi care sunt soluţiile pentru ca ţara noastră să îşi asigure independenţa energetică, dar şi facturi la preţuri rezonabile.
Mesajul integral al europarlamentarului PNL
„Salut adoptarea de către Parlamentul European a Rezoluției privind Acordul Verde European. Prin votul de astăzi, s-a dat un semnal clar și important că de-carbonizarea este obiectivul strategic pe care #UE îl va urmări în anii următori.
Vreau să spun că, deși textul final nu reflectă nici poziția #PPE în totalitate și nu a inclus nici amendamentele susținute de România la acest Acord, detaliile privind implementarea Green Deal vor fi stabilite prin legislație în perioada următoare, nicidecum de această Rezoluție. Chiar dacă amendamentele pentru susținerea folosirii gazului și a energiei nucleare ca și resurse pentru perioada tranzitorie nu au fost adoptate, nu înseamnă că nu vor putea fi folosite. Rezoluția nu interzice acest lucru. Temerile privind eliminarea energiei nucleare și a gazului sunt nejustificate.
România va trebui să își articuleze poziția atât în dezbaterile politice, cât și atunci când va trebui să își exprime poziția pe legislație. Trebuie să ne dezvoltăm capacitățile din surse energetice regenerabile, dar în același timp, să suținem Reactoarele 3 și 4 și investițiile în gaz. Doar așa ne vom putea asigura independența energetică și facturile la energie la un preț rezonabil pentru industrie și pentru populație”, este mesajul transmis de europarlamentarul Cristian Buşoi.