Revine vara în România! Marți, temperaturile ajung până la 30 de grade Celsius
Săptămâna viitoare, vremea va deveni extrem de caldă pentru această perioadă în partea de est și de sud-est a României. Din cauza temperaturilor ridicate, vor apărea averse torențiale în partea de nord, nord-vest și centru a țării.
„Într-adevăr este posibil ca pe parcursul acestei săptămâni şi mai ales în a doua parte a acesteia să consemnăm valori de 29-30 de grade, posibil izolat în partea de sud-est a ţării valori de până la 30-31 grade Celsius. Dacă mâine vom consemna valori care la scara întregii ţări să se situeze între 18-26 de grade, de luni deja săptămâna va debuta cu temperaturi în creştere. În est şi sud-est vremea va deveni caldă pentru ultima decadă a lunii septembrie în ţara noastră. Acest aspect termic va fi de interes pe tot parcursul săptămânii când ziua de marţi va aduce temperaturi de 29-30 de grade în sud-estul Munteniei sau în vestul Dobrogei.
Trebuie să menționam şi perioadele de instabilitate pentru că pe fondul încălzirii vom consemna şi averse torenţiale în partea de nord, nord-vest, centrul ţării acolo unde cantitățile de apă pot depăși izolat 10-15 litri/mp, cu descărcări electrice şi intensificări ale vântului. Până atunci să ne bucurăm de întoarcerea anotimpului de vară”, a declarat, sâmbătă seară, Elena Mateescu, director general al ANM, în cadrul unui interviu acordat pentru Antena 3.
Un val de aer cald din nordul Africii va traversa România
Vara va rămâne în țara noastră și în luna octombrie, când temperaturile vor fi mult mai înalte decât în mod obișnuit. Pe lângă soare, vom avea parte, însă, și de ploi abundente.
Alina Şerban, meteorolog ANM, a anunțat vineri că, începând de săptămâna viitoare, vremea se va încălzi în România. Potrivit spuselor sale, țara noastră va fi trăbătută de un val de aer cald venit tocmai din nordul Africii.
„Vremea va intra într-un proces de încălzire care se va resimți mai bine duminică atunci când temperaturile se vor apropia de un normal al perioadei, acest lucru însemnând maxime, în marea lor majoritate la nivel național, între 17-18 grade prin nordul și centrul teritoriului, până la 25-26 de grade în partea de sud a țării. Luni, temperaturile maxime vor atinge valori de 27-28, poate chiar 29 de grade, cele mai ridicate valori urmând a se înregistra tot în regiunile sudice, acestea de altfel fiind ușor mai ridicate decât în mod normal la această dată.
Însă acest proces de încălzire va fi totuși unul de scurtă durată, pentru că de marți un nou front atmosferic va traversa teritoriul țării noastre, va determina vreme rece în vest, nord-centru, acolo unde vor veni și ploile, care poate pe alocuri vor fi însemnate cantitativ. Și veștile bune se întorc, putem spune, pentru că sfârșitul de săptămână vine tot cu vreme caldă, mai caldă decât în mod normal pentru această perioadă. Și ploile se mai risipesc”, a declarat, vineri seară, Alina Şerban, potrivit sursei citate anterior.