Un nou val de COVID-19 ar putea lovi România

Miercuri, 2 august 2023, a fost înregistrată a doua săptămână de creștere consecutivă a numărului de cazuri noi de COVID-19, fiind confirmarea că a debutat și în România al doilea val endemic din acest an.

Prin comparație, atât vârful primului val endemic din această iarnă/primăvară a fost de șapte ori mai scăzut, cât și nivelul de debut al noului valul de vară/toamnă este patru ori mai mic decât debutul Valului 6. Având în vedere că acest val debutează cu aproape două luni mai târziu decât valul omolog de anul trecut, s-ar putea ca vârful să fie atins la finalul lui septembrie 2023 sau cel târziu în octombrie 2023 și să atingă un maxim de peste 10.000 de cazuri noi pe săptămână, dar să nu depășească 30.000 de cazuri noi săptămânale.

„Probabil că valul va fi dominat de roiul care are mutația F456L, între care sunt versiuni ca EG.5.1, FL.1.5.1 și XBB.1.16.6. Dintre acestea, varianta EG.5.1 (XBB.1.9.2.5.1 alias „Eris”) pare să aibă un avantaj semnificativ, dar nu decisiv și probabil circulă deja în România.

Sunt estimări foarte generice pentru că nu cunoaștem încă dinamica endemică și nici ce tulpini circulă acum în România din cauza nivelului primitiv de testare și secvențiere. În apărarea Ministerului Sănătății, când ai femei care îți nasc pe stradă și azile de exterminare a batrânilor, monitorizarea COVID-19 devine o problemă minoră prin comparație”, a scris, miercuri, Octavian Jurma pe contul său de Facebook.

Sursă: Facebook, Octavian P Jurma

Ce înseamnă debutul unui nou val de COVID-19?

Potrivit spuselor sale, debutul acestui val înseamnă că riscul de infectare va crește progresiv cu 15-20% în fiecare săptămână, ajungând la maxim odată cu deschiderea școlilor. În acest stadiu, pandemia provocată de coronavirus a ucis aproape toate persoanele cu risc mare de deces în caz de infecție, deci dacă au supraviețuit infecției, riscul de moarte în caz de reinfecție este foarte scăzut, mai ales dacă sunt și vaccinată împotriva COVID-19.

Riscul cel mai mare pentru fiecare om este Long COVID sau să i se angraveze Long COVID, dacă are deja. Long COVID este o boală extrem de neplăcută pentru că îmbătrânește oamenii în medie cu cinci ani și în multe cazuri cel mai persistent simptom este o oboseală cronică debilitantă. După cele mai conservatoare estimări, Long COVID are o incidență de zece ori mai mare decât numărul de decese, undeva între 10% și 20% din totalul celor infectați (incluzând minorii).

„Așadar, recomandarea de a evita infectarea rămâne actuală și presupune măsuri elementare de igienă a aerului (aerisire/filtrare), mască în spațiile aglomerate și cam atât. Măsuri publice nu mai există. Paxlovid încă nu avem și nici nu vom avea în timp util pentru a reduce riscul și povara Long COVID în România, ceea ce înseamnă fie că celor din guvern nu le pasă de sănătatea oamenilor, fie că nu înțeleg cât de mare este impactul Long COVID asupra forței de muncă pe care, în schimb, vor să o taxeze până la epuizare”, a explicat Octavian Jurma.