Conform documentului, una din concluzii este că diviziunile politice și inegalitatea tot mai mare vor eroda încrederea în instituții și vor fragmenta valorile comune.
Această polarizare din ce în ce mai adâncă slăbește fundamentul coeziunii societale la nivel mondial, susţine Forumul Economic Mondial.
Sentimentul societăților din ce în ce mai fragmentate este reflectat de patru dintre primele 10 riscuri care se așteaptă să aducă o criză materială în 2025, fiind de natură societală: polarizarea societală (6% dintre respondenți), lipsa de oportunități economice sau șomaj (3%), eroziunea drepturilor omului și/sau a libertăților civice (2%) și inegalitatea (2%).
Inflația, mai puțin îngrijorătoare în acest an decât în 2024
Pe plan economic, inflația este percepută ca fiind mai puțin îngrijorătoare în acest an decât în 2024. Cu toate acestea, percepțiile asupra perspectivelor economice generale pentru 2025 rămân destul de pesimiste. Riscul unei recesiuni economice (recesiune, stagnare) continuă să fie o preocupare comună în rândul respondenților, situându-se pe locul 6 (5% dintre respondenți), aceeași poziție ca și anul trecut.
Vulnerabilitățile percepute asociate cu riscul de recesiune economică sunt mai mari pentru grupele de vârstă mai tinere: pe locul 3 pentru cei sub 30 de ani, pe locul 4 pentru grupul de vârstă 30-39 de ani și pe locul 5 pentru grupul de vârstă 40-49 de ani, dar nici măcar nu figurează în top 10 pentru cei cu vârsta de 60 de ani sau mai mult.
Riscuri globale care amenință viitorul, conform FEM
Iată primele cinci riscuri identificate de experții chestionaţi pentru anul 2025.
Conflicte armate
Războaiele din Ucraina, Orientul Mijlociu și Sudan au adus o instabilitate fără precedent, propulsând conflictul armat în fruntea listei cu riscuri la nivel global. Această problemă, clasată pe locul nouă anul trecut, deține acum primul loc. Conform FEM, aproape un sfert dintre experții intervievați au menţionat-o, spunând că este preocuparea lor principală.
Evenimente meteo extreme
Utilizarea din ce în ce mai mare a combustibililor fosili intensifică frecvența și severitatea inundațiilor, incendiilor și furtunilor. Experții atribuie în mod direct 143 de miliarde de dolari dintre cele 451 de miliarde de dolari în daune legate de vreme, în 2023, schimbărilor climatice.
Confruntare geoeconomică
De la războaie comerciale la tarife, creșterea politicilor comerciale protecționiste reflectă o incertitudine tot mai mare în economia globală. Acest risc, susține raportul, subliniază tensiunile economice tot mai mari și potențialul lor de a perturba cooperarea internațională.
Minciunile și dezinformarea
Progresele tehnologice accelerează răspândirea informațiilor false, favorizează tulburările civile și amenință libera circulație a informațiilor. Consecințele ar putea include diviziuni societale sporite și restricții ale comunicării.
Polarizarea societală
Diviziunile politice și inegalitatea tot mai mare erodează încrederea în instituții și fragmentează valorile comune. Această polarizare din ce în ce mai adâncă slăbește fundamentul coeziunii societale la nivel mondial.